Transferurile promise de Mircea Rednic după victoria UTA-ei de la Hunedoara se confirmă în această săptămână. Tehnicianul vorbea atunci de un fundaş central de picior stâng, un atacant şi doi sau trei mijlocaşi centrali, iar trei dintre aceste mutări s-au oficializat deja. Ieri, gruparea „roș-albă” i-a anunțat oficial pe brazilianul Marcelo Freitas (mijlocaș central) și pe olandezul Kevyn Leidsman (vârf), iar astăzi s-a confirmat o nouă achiziție: fundașul central bulgar Ivaylo Markov.

Apărătorul de 26 de ani a evoluat până în 2021 exclusiv în țara natală, la Slavia Sofia, Slivnishki Geroy, Lokomotiv Plovdiv, Tsarsko Selo (în două rânduri), Dunav Ruse și Cherno More. Acum doi ani s-a transferat în prima ligă din Israel, la Hapoel Hadera, iar anul trecut a semnat cu Podbeskidzie Bielsko-Biala, evoluând în 21 de partide in divizia secundă din Polonia.

În luna martie a acestui an a debutat la naționala de seniori a Bulgariei, fiind titularizat de selecționerul Mladen Krstajic în meciul pierdut cu 0-3 împotriva Ungariei în preliminariile EURO 2024.

Markov este la bază fundaș central, dar poate evolua și în banda stângă a apărării.

FOTO: https://tspodbeskidzie.pl/

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției