De câteva ore bune a început să ningă și în județul Arad, iar stratul de zăpadă dă bătăi de cap șoferilor aflați în trafic. Din acest motiv au loc intervenții pentru îndepărtarea stratului de zăpadă pe drumurile județene, precizează vicepreședintele CJ, Răzvan Cadar.

,,În prezent, se intervine în zona Moneasa și pe tronsoanele: Lipova-Zăbrani, Julița-Gurahonț, Hălmăgel (în interiorul comunei), Lipova-Bata, Arad-Șiria-Pâncota, Șiria-Sâmbăteni-Ghioroc, Beliu-Archiș, Agrișu Mare-Pâncota-Seleuș, Pâncota-Șilindia-Luguzău, Bocsig-Beliu-Craiva pentru a îndepărta zăpadă și pentru a împrăștia material antiderapant.

Se acționează cu 17 utilaje de deszăpezire, iar de la ora 24.00 numărul acestora se va suplimenta cu încă 7 utilajele pentru o intervenție cât mai promptă și menținerea drumurilor într-o stare normală și sigură de circulație.

Recomand participanților la trafic să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile meteo”, transmite Răzvan Cadar.

Recomandările redacției