Cine este cu adevărat cel care conduce Inspectoratul de Poliție Județean Arad, comisarul șef Dan Stoicănescu, veți afla din rândurile de mai jos. Vorbim despre începutul carierei, despre ocuparea primei funcții de conducere, dar și despre pasiunile pe care le are. Un tânăr cu ambiție și mereu cu un obiectiv de urmat, un comisar șef pe care îl prezentăm exact de Ziua Poliției Române.
Claudia Untaru: Cum a fost copilăria dumneavoastră? V-ați gândit pe atunci să urmați o carieră în poliție?
Dan Stoicănescu: În copilărie nu m-am gândit că urmează să fiu polițist. Hotărârea de a candida pentru Academia de Poliție am luat-o la sfârșitul clasei a X începutul clasei a XI -a. La momentul respectiv a fost o alegere între facultatea de informatică și cea de drept. În liceu am urmat o clasă de informatică și era cumva natural să merg spre informatică, dar mi-am dat seama că din punct de vedere al matematicii e foarte greu să am rezultate foarte bune la infiormatică și atunci am hotărât să merg către drept. Ulterior mi s-a părut foarte interesant și am fost atras de meseria de polițist.
Claudia Untaru: Ați avut în familie pe cineva în sistem?
Dan Stoicănescu: Nu am avut în familie uniforme. A fost o hotărâre ad-hoc ca să zic așa. Timp de doi ani de zile m-am pregătit temeinic după ce am luat hotărârea pentru că la vremea aceea concurența era foarte mare la Academia de Poliție și necesita o pregătire atât la gramatică, isorie, limbă străină. Am avut noroc să intru chiar în primii 100 din peste 1.500. Înainte de cele trei probe scrie au fost probele eliminatorii și eram peste 1.500 de candidați pe 255 de locuri la poliție, asta în vara anului 1996. Am intrat în prima sută a fost un moment și de mândrie, și bucurie, dar când mi-am dat seama ce urmează să se întâmple și faptul că voi pleca dintr-un orășel liniștit, frumos din județul Timiș, din Lugoj, în București singur patru ani a fost așa: «oare în ce m-am băgat”. Sunt mulți alți copii ce au procedat așa și îmi doresc ca și ai mei să urmeze același drum, să meargă la facultate într-un alt oraș, poate altă țară, sunt alte vremuri. A fost un moment de cotitură în viața mea, dar privind retrospectiv a fost o alegere foarte bună.
Claudia Untaru: Unde ați fost repartizat?
Dan Stoicănescu: După ce am terminat Academia de Poliție mi-am dorit foarte mult să mă întoc acasă, dar repartiția s-a făcut pe specialități și la momentul respectiv, în anul respectiv pentru specialitatea ce am teminat-o eu la judiciar cum era atunci, investigații crimnale, județul Timiș nu a scos locuri libere pentru ofițerii din academie. Am ales Inspectoratul de Poliție Transporturi Timișoara în ideea că are sediu în Timișoara neștiind atunci că are competență pe patru județe și că poți să ajungi oriunde. Am avut neplăcuta surpriză să constat că am ales Timișoara și am fost repartizat la Caransebeș, la Serviciul de Poliție Transport.
Sigur că acolo a fost nemulțumirea faptului că nu am fost acasă, dar am găsit niște oameni extraordinari. A fost un început de carieră foarte bun, din foarte multe puncte de vedere. La momentul respectiv Poliția Transporturi avea competențe practic pe toate liniile de muncă și am avut posibilitatea să învăț câte un pic din fiecare. Mi-a prins bine ca bază de pornire a activității de polițist. Nu am renunțat la ideea de a mă intoarce către Timișoara și mi-am presat foarte mult șefii să merg înapoi. Am reușit după doi ani să-i conving să-mi aprobe mutarea în structura de poliție transporturi, dar am avut ghinionul sau norocul că în final structura de Poliție Transporturi, în 2003 s-a desființat și a trebuit să alegem pe funcțiile libere rămase în țară. Eu am avut norocul să pot să mă întorc din nou la Caransebeș, însă am reluat demersurile să merg la Timișoara. Am reușit după un an și jumătate. Am lucart la Biroul de Investigații Criminale, pe linia de violență. Pe atunci, în 2004 erau foarte mulți tâlhări ce smulgeau lănțișoarele de la gât și telefoanele din mână. Am considerat că era o limitare pentru mine să lucrez doar pe trei tipuri de infracțiuni și doar cumva limitat ca și pregătire și mod de lucru și abordare profesională și am căutat o altă structură prin care să pot să mă dezvolt profesional. Și la momentul respectiv cea mai cuprinzătoare din punct de vedere a studiilor și a pregătirii era structura de Cercetări Penale. Am stat din 2006 până în 2009 la Serviciul Cercetări Penale. După 2009 am fost repartizat ca ofițer de cercetare penală la Serviciul de Investigații Criminale, la Timiș. Am avut ocazia să coorodonez ca ofițer de cercetare penală toate echipele operative pe toate cazurile deosebite. Modul de abordare era un pic diferit. Am prins o experință destul de bună care mi-a folosit pe funcțiile de conducere pentru că exact același lucru am făcut și ca adjunct pe linia judiciară la Timiș: coordonarea echiplor operative la momentele cu evenimente grave.
Claudia Untaru: Care a fost prima funcție de conducere? Ce ați simțit?
Dan Stoicănescu: Prima funcție de conducere a fost în anul 2014 la Supravegheri Judiciare, era o structură nou formată după intrarea în vigoare a noului cod de procedură penală, iar ca să sintetizez într-un cuvânt a fost responsabilitate.
A fost foarte simplu să răspund pentru mine însumi și ca program și ca activitate. Știam exact ce aveam de făcut, mă incadram în termene, dacă era o problemă discutam cu procurorii le explicam, era o chestiune simplă. Ca șef de structură, chiar dacă e una mică sigur se schimbă datele problemei din punct de vedere profesional. Eu chiar aș spune că este de fapt o altă meserie în cadrul poliței. Din acel moment răspunzi mai mult pentru ce fac ceilalți decât pentru ce faci tu. Sigur că ceea ce faci tu are efect asupra celorlalți. A fost o chestiune destul de complicată și din punct de vedere al relaționării cu ceilalți colegi pentru că eram relativ tânăr la momentul respectiv (n.r. 36 de ani) și am avut colegi care erau mai învârstă ca mine și modalitatea mea de lucru nu erau neaparat exact ceea ce considerau ei. A fost greu, deoarece era practic altceva față de ceea ce făcusem.
Funcția de șef de birou la Supravegheri Judiciare a fost un preambul la ce a urmat un an mai târziu când am fost împuternicit ca adjunct al inspectorului șef pe linie de poliție judiciară.
Claudia Untaru: A fost dificil pe această funcție?
Dan Stoicănescu: Ceea ce a fost complicat pe lângă partea de management și de a lucra cu oamenii, de ai conduce a fost faptul că fiind o structură nouă totul era nou, aveam repartizate pentru birouri ca spații două locații, nu erau suficiente, nu am avut dotare deloc, nu am avut mașină repartizată și într-un an de zile reușisem să asigurăm la momentul respectiv tot ce era strict necesar pentru desfășurarea activității unei noi structuri. Chiar mă gândeam că în momentul în care rezolvasem toate problemele adminsitrative și de resurse umane, aveam structura completă, a venit provocarea aceasta cu împuternicirea pe funcția de adjunct pe linie de poliție judiciară și când apucasem să rezolv lucrurile și să desfășor doar activitatea pe linie operativă a trebuit să o iau de la capăt în altă parte.
Claudia Untaru: Care a fost cel mai greu moment profesional?
Dan Stoicănescu: cel mai greu moment profesional a fost primul an de adjunct al inspectorului șef, la Investigații Criminale, din foarte multe puncte de vedere. În primul rând pentru faptul că experiența mea managerială era doar de un singur an și gândind retrospectiv îmi dau seama că am avut niște momente în care cu experiența de acum poate că le-aș putea gestiona altfel. O altă chesiune care a făcut dificilă peioada de început a fost faptul că toți colegii pe care îi aveam practic în coordonare după ce am fost împuternicit mi-au fost șefi înainte. Erau și mai învârstă decât mine și sigur că a trebuit să gestionez toate aceste momente din punct de vedere managerial într-un județ cu o situație operativă foarte încărcată.
Sigur că nu m-aș fi descurcat fără sprijinul inspectorului șef de atunci domnul comisar șef Mirescu care era un ofițer cu foarte multă experiență managerială în mai multe structuri și care nu m-a lăsat să greșesc. În momentul în care simțea că lucruile nu merg în direcția prea bună din punct de vedere managerial intervenea dumnealui și lucrurile se reglementau, dar a fost un an foarte greu pentru mine.
Pe măsură ce am dobândit experiență managerială lucrurile s-au mai așezat ca și abordare și ca muncă operativă. Am avut norocul să rămân la comanda inspectoratului în perioadele în care inspectorii șefi cu care am lucrat au plecat în concedii. Acest lucru m-a făcut să îmi dau seama totuși de diferența dintre funcția de adjunct și funcția de inspector șef pentru că și cea de inspector șef este cumva altă meserie printre meseriile de șefi de structuri de poliție. Eu așa o văd, răspunderea este mult mai mare, sunt mult mai multe aspecte de care tebuie să se țină cont și sunt lucruri foarte importante care de fapt nu se văd. Aici nu mă refer la munca operativă neaparat, ci la munca neoperativă care ține strict de ordonatorul terțiar de credite și care influenteză practic toate structurile și toată structura inspectoratului inclusiv relația cu presa care este o chestiune foarte importantă atât pentru instituție cât și pentru colegii implicați în diverse evenimente.
Claudia Untaru: Cum a fost venirea la Arad?
Dan Stoicănescu: Intempestivă. Practic și momentul în care am fost împuternicit ca ajunct a fost intempestiv, adică dacă m-ar fi întrebat cineva cu puțină vreme înainte de a fi efectiv împuternicit că urmează să fiu adjunct pe linie judiciară la Timiș nu aș fi crezut, la fel și despre Arad i-aș fi spus că nu este o viziune a mea să preiau comanda Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Dar eu am făcut Academia când erau structurile militare, cu deșteptarea la 6.00 și stingerea 22.00, cu program, cu sesiune, cu invațat. Obișnuit fiind la program strict și că la tot ce mi se cere trebuie să raspund solicitării nu a fost foarte greu să vin la Arad. Singura reticiență la nivel personal a fost cea legată de familie. Pentru că familia este în Timișoara, băiatul cel mare e adolescent, cel mic în preadolescență și trebuie să îl simtă și pe tata aproape. Dar din punct de vedere profesional sigur a fost o provocare să vin la Arad. E diferență mare între funcția de adjunct care înseamnă doar aspecte operative mai puțin neoperative și funcția de inspector șef care presupune operativ și neoperativ în aceași măsură. Este o provocare în continuare. Până la urmă am intrat în Academia de Poliție și am teminat cu gândul că voi fi ofițer de conducere, deoarece pentru asta m-am pregătit și ăsta a fost motivul, deși am acceptat cu greu și cu multe zile de gândire funcția de adjunct inițial la IPJ Timiș. Pentru funcția de inspector șef la Arad dată fiind experiența managerială și vârsta nu a fost o problemă să preiau comandă și astfel să încerc ca împrună cu colegii să facem lucruri foarte bune aici.
Claudia Untaru: Am aflat că sunteți pasionat de trekking și înot. Când aveți timp pentru ele?
Dan Stoicănescu: Înainte să fiu împuternicit adjunct în fiecare an împreună cu colegii de birou am urcat pe munți, am foarte puține lanțuri muntoase pe care nu le-am văzut așa bătute cu piciorul, cu rucsacul în spate și dormind ori într-un refugiu, ori sub cerul liber în sacul de dormit. Odată ce am fost imputernicit adjunct situația s-a schimbat cumva pentru că în primul rând am avut mai puțin timp să mă pregătesc fizic pentru că urcatul pe munte și statul zile în șir în regim de efort susținut nu e o chestiune simplă și nu poți merge fără să ai o pregătire fizică bună anterioară, dat fiind și diferența de altitudine. Noi trăim la câmpie și să urc la peste 2.000 de metri e un efort fizic suplimentar. Înotul a fost o chestiune ce mi-a plăcut dintodeauna pentru că eu am crescut practic pe malul Timișului și vara nu făceam altceva decât «baie la Timiș»… asta era activitatea principală. De învățat să înot am învățat singur, mi-a arătat un prieten. Când mi-am dat seama că plutesc pe apă a fost o mare realizare pentru mine. Îmi place și acum să înot, mă relaxează. Trakking –ul și mersul pe munte vor rămâne ca plan pentru viitor. În momentul ăsta nu mai am pregătirea fizică necesară să pot să suțin un efort de nivelul acesta, adică de patru, cinci zile la rând, dar va veni un moment în care voi relua, pentru că există un lanț muntos în România pe care nu am reușit să îl parcurg (n.r Piatra Craiului). Este unul dintre cele mai dificile. Mi s-a părut mai greu decât Făgărașul Retaezatul sau Parângul.
Claudia Untaru: Ce transmiteți de Ziua Poliției Române?
Dan Stoicănescu: Că suntem o instituție serioasă și că primul nostru obiectiv este siguranța cetățeanului indiferent că e vorba de activități de rutieră, ordine publică, prezență în stradă, de colegii de la judiciar sau criminalistic, când prind autori de infracțiuni, principalul obiectiv este siguranța cetățeanului.
