Întoarcere la origini: Garda Apulum a adus dacii și romanii în fața arădenilor

0
649

Incursiune în vremuri străvechi – de asta au avut parte arădenii, care au luat parte la reconstituirea unor momente istorice de referință, sâmbătă, în Parcul Eminescu. Mai precis, de la ora 19.00, aici a avut loc un spectacol de reconstituire antică, interpretat de formațiile – Legiunea XIII Gemina (romanii) și Lupii Apoulonului (dacii) ale Gărzii Apulum. Evenimentul, unul de deschidere a Zilelor Aradului a redat inedit și fidel, aspecte militare și civile din secolele I și II după Hristos.

Înaintea spectacolului, Garda Apulum a pregătit, sâmbătă în Parcul Eminescu în zona Orizont, tabere și ateliere meșteșugărești – prelucrare os și prelucrare lemn, ceramică, jocuri romane, monetarie și fierărie – pentru copii și tineri.

Formațiile Gărzii Apulum sunt alcătuite din voluntari din orașul Alba Iulia care reușesc să reconstituie ipostaze militare și civile ale istoriei daco-romane.

Lansată în 2012, Garda Romană de la Apulum este o trupă de reenactment ce urmărește punerea în valoare şi protejarea patrimoniului roman de la Alba Iulia.

Legiunea XIII-a Gemina (romanii) a realizat la Arad demonstrații de tehnică militară, îndemânare și forță.

Trupa lor a fost condusă de un general și un centurion, acesta din urmă dând comenzi continuu. Spre surprinderea tuturor, dar mai ales a celor mai mici, costumele din acele vremuri au fost o atracție. Aceștia au purtat căști confecționate din fier, cu protecție la gât și în picioare calcei. Armurile Lupilor Apoulonului sunt inspirate de reprezentările Columnei lui Traian.

Garda Apulum este un proiect al Asociației Culturale pentru Istorie Vie din Alba Iulia. Anual, mii de turiști sunt atrași la spectacolele și festivalurile în cadrul cărora se desfășoară astfel de reconstituiri istorice.

Cel de-al doilea spectacol va avea loc duminică, 19 august, între orele 18.00 – 19.00, în Parcul Sfânta Maria (zona Orizont) din cartierul Micălaca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.