nelutuSenatorul Ioan Cristina este de părere că efectele guvernării responsabile ale USL încep să se facă simțite din ce în ce mai mult.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date publicității, salariul mediu nominal net a crescut cu 4,1% în luna martie față de luna precedentă, ajungând la 1.617 de lei. Un alt semn al înviorării economice ca urmare a măsurilor luate de USL este și creșterea cu 3,3% a numărului de comenzi noi din industrie în luna martie față de luna februarie. Totodată, în primul trimestru al acestui an, raportat la primele luni din anul 2012, comenzile noi din industrie au crescut cu 2,2%.
Majorări procentuale a înregistrat și cifra de afaceri din industrie care s-a mărit, în termeni nominali, în primul trimestru al acestui an față de perioada similară din 2012, cu 4,8%. „Stabilitatea politică și economică prin care trece România de când USL a venit la guvernare își manifestă efectele în plan macroeconomic, iar industria continuă să se dezvolte. Aceste efecte pozitive încep să se facă simțite și la nivelul cetățeanului”, a declarat senatorul arădean.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției