de Voicu Sida 

Comuna Şepreuş este alcătuită dintr-o singură localitate: Şepreuş. Este o localitate unde se pot observa multe construcţii masive, care mai degrabă duc a conace boiereşti. Majoritatea proprietarilor acestor conace construite după Revoluţie lucrează în străinătate. De altfel, nici nu aveai posibilitatea să construieşti asemenea clădiri impozante pe salariile care se oferă în ţară. Nici după munca de o viaţă în România nu poţi să aduni atâta avere încât să construieşti o asemenea casă. Chiar dacă ştim cu toţii despre ce etnie vorbim, aceşti oameni îşi fac datoria faţă de autorităţile locale, plătind la timp taxele, impozitele şi tot ce ţine de alte obligaţii ale unei comunităţi. Cel puţin, aşa ne asigură Ioan Pintean, primarul comunei Şepreuş.
Am fi vrut să auzim mai multe de la domnia sa, dar a fost foarte zgârcit cu informaţiile. Aşa sunt politicienii, spun doar ce vor dumnealor să auzim de la ei.
Noi întotdeauna am avut relaţii foarte bune cu edilii de la Şepreuş, iar obiceiul continuă şi cu actualul primar, Ioan Pintean. Aş putea chiar spune că relaţiile sunt mai strânse cu actualul edil, pe care, ori de câte ori am trecut pe la sediul primăriei din Şepreuş, m-a primit cu braţele deschise. De fiecare dată l-am găsit discutând cu viceprimarul Ioan Morgoci despre problemele curente şi urgente ale localităţii pe care o păstoreşte cu multă grijă şi implicare. Ioan Pintean este unul dintre acei rari primari care se dedică trup şi suflet comunităţii pe care o conduce, căutând în permanenţă să găsească soluţii pentru ca locuitorii comunei sale să aibă parte de un trai cât mai lipsit de griji.

– Aşadar, începem discuţiile noastre cu domnul primar Pintean, cu rugămintea de a ne spune cum încheie anul 2020 şi dacă este mulţumit de ce a realizat în Şepreuş.

– Da, eu spun că sunt mulţumit de ce am făcut pentru locuitorii comunei noastre. Unii apreciază, sunt însă alţii care apreciază mai puţin, aşa cum de fapt se întâmplă în orice comunitate. Nu toţi oamenii sunt la fel. Vă spun asta după ce am văzut rezultatele de la alegerile locale: unii realizează ce s-a făcut pentru ei, în timp ce alţii realizează mai puţin. Din fericire, aceştia sunt mai puţini. Ştiţi şi dumneavoastră foarte bine cum e.

– Aşa este! Cunosc comunităţi unde nici nu se gândesc că trebuie făcut ceva în comuna lor, că doar primarul le vorbeşte şi zâmbeşte frumos. Şi ce îi mai interesează pe ei de destinul comunei?! Aşa este mentalitatea unora. Dar să revenim la subiectele care contează. Domnule primar, a fost un an electoral. Cum a fost acest an pentru comuna Şepreuş?

– Noi ne-am văzut de treabă, indiferent ce an a fost. Am amenajat trotuare din beton, pe o lungime de 2 kilometri. Am construit casă mortuară – aceasta fiind una dintre solicitările cetăţenilor din comuna noastră. Totodată am pavat aleile din cimitir. Aceste lucrări efectuate în cimitir erau extrem de necesare. Apoi, am amenajat o parcare la Şcoala Gimnazială din Şepreuş.
Am amenajat fântâni arteziene şi multe alte lucruri din acestea pe care noi le considerăm mărunte, însă extrem de utile într-o comunitate care se respectă.
De asemenea, avem mai multe proiecte depuse prin Compania Naţională de Investiţii, pentru anul 2021.

– Să le auzim, domnule primar!

– Modernizare drumuri de interes local în comuna noastră. Este vorba despre modernizarea străzilor noi prin asfaltare, pe o lungime de 5,5 kilometri. Reabilitarea şi modernizarea Complexului Sportiv în comuna noastră este un alt proiect de amploare. Construirea unui Centru de Permanenţă în Şepreuş: este vorba despre dispensarul uman. Un alt proiect de anvergură îl constituie modernizarea DC 31 Şepreuş – Satu Nou.
Proiecte depuse prin Programul Operaţional Competitivitate 2021: achiziţia de echipamente din domeniul tehnologiei mobile, respectiv tablete, echipamente şi dispozitive necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţii didactice în învăţământul preuniversitar, respectiv în Şcoala „Mihai Veliciu“.
Un alt proiect care se desfăşoară prin Programul Operaţional al Infrastructurii mari 2021 este dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitare de stat cu echipamente de protecţie medicală, dezinfectanţi, precum şi alte medicamente de acest tip, necesare pentru a preveni răspândirea Coronavirusului în comuna Şepreuş, respectiv în Şcoala Mihai Veliciu.
Alt proiect depus prin Administraţia pentru Fondurile de Mediu, privind modernizarea şi extinderea de iluminat public în comună, acolo unde sunt prevăzute înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu LED-uri.
Voicu Sida

 

Recomandările redacției