Ioan Vodicean: „Susținerea am avut-o din partea cetățenilor”

0
136

Săptămâna aceasta, am fost musafirul câtorva primării de pe Valea Mureșului, la primari care am știut că au avut realizări, dar au și recâștigat mandatul de primar. Nu-i de ajuns să fii primar doar cu numele, trebuie să ai la bază și realizări, să poți merge cu fruntea sus la cetățeni, să le amintești că vine vremea să te voteze.
„La mine, nu au fost probleme deși am mai avut doi adversari. Vreau să vă spun că eu am candidat indepedent, susținerea am avut-o de la cetățeni, dar și majoritatea în Consiliu este de partea mea. La Săvâr­șin, nu sunt probleme ca în alte localități. Consilierii știu că au fost votați de cetățeni să le reprezinte interesele”, ne-a spus domnul primar al comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.
– Domnule primar, la al câtelea mandat sunteți?
– Sunt la al patrulea mandat de primar, aș putea spune că am intrat în forță. Am implementat cele cinci proiecte pe fonduri europene și trei pe fonduri guvernamentale. Nu mai avem sincope în activitatea administrației, facem ce am făcut și până acum, atragem bani, implementăm proiecte, creăm bunăstare pentru comunitatea noastră. Acum finalizăm proiectele despre care v-am spus, urmează modernizarea Liceului sin Săvârșin, lucrare care ani de zile nu a fost adjudecată până acum, datorită complexității ei și a trecerii timpului. A trebuit modificat devizul ge­- neral, de unde a rezultat o valoare totală de vreo 8 miliarde de lei, bani pe care noi trebuie să îi suportăm din bugetul local, însă vom reuși până la urmă să facem rost de această sumă, ca să-i putem atrage pe cei 500.000, cât este valoare lucrării și eu zic că dacă Dumnezeu ne ajută, din primăvară începem lucrarea.
De asemenea, mai avem un proiect de reabilitare a sediului Consiliului Local și al Primăriei, un alt proiect este de construire a unei săli de sport în Săvâr­șin și tot în acest mandat voi moderniza 6 kilometri de străzi.
Mai avem alte două proiecte pe termen mai lung, de construire a unei săli de fitness și a unui spațiu de agrement și multe altele de reparații și de întreținere curente.
– Vă dorim succes! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.