Irlanda ar urma să devină prima ţară din Uniunea Europeană care interzice mărcile pe pachetele de ţigări, a anunţat marţi guvernul de la Dublin, transmite Reuters.

Potrivit noilor reguli, toate mărcile, logo-urile, culorile şi ilustraţiile vor fi înlăturate de pe produsele din tutun vândute în Irlanda, a anunţat Ministerul Sănătăţii, după ce propunerea a primit susţinerea guvernului.

Fumatul a fost un element central al culturii pub-urilor din Irlanda până când această ţară a devenit, în 2004, prima din lume care a interzis fumatul în toate spaţiile publice închise, în transportul public şi la locul de muncă.

Peste 5.000 de persoane mor în continuare în fiecare an din cauza bolilor legate de tutun, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Pentru a intra în vigoare, legea va trebui să primească votul parlamentului, însă coaliţia de guvernământ se bucură de o majoritate puternică.

Conform planului, numele brandului va fi prezentat cu un corp de literă uniform pe pachete, care vor avea o singură culoare simplă şi neutră, ce urmează să fie stabilită.

Şi guvernul britanic intenţionează să interzică mărcile pe pachetele de ţigări, însă propunerea a fost scoasă din agenda legislativă a executivului care a fost prezentată în această lună în parlament.

Australia a introdus anul trecut pachete simple, de culoare verde măsliniu, pentru ţigări, stârnind nemulţumirea firmelor de tutun.

Companii precum Philip Morris şi British American Tobacco se tem că introducerea pachetelor simple le va afecta vânzările la cele mai profitabile branduri şi susţin că măsura încurajează piaţa neagră globală a tutunului.

Cuba, ale cărei ţigări de lux sunt recunoscute internaţional şi sunt împachetate special, a depus o plângere împotriva Australiei la Organizaţia Mondială a Comerţului.

 

Recomandările redacției