În această seară, între orele 20.30 şi 21.30, jandarmii se vor alătura iniţiatorilor Campaniei „Ora Pământului” prin reducerea consumului de energie electrică, implicit a poluării.
Campanie unică în istorie, „Ora Pământului” îşi propune, prin gestul simplu de stingere a luminilor care nu sunt esenţiale funcţionării şi prin deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, să tragă un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.
Jandarmeria Română a participat constant la campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurător alături de ONG – uri, diverse instituţii publice sau reprezentanţi ai mass-media, de genul plantărilor de arbori ori acţiuni de ecologizare. Este lesne de înţeles, participarea jandarmilor arădeni la eveniment şi asta deoarece, prin Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, îi revin atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie protejată, de pe teritoriul României.
Inspectorul General al Jandarmeriei Române, colonel dr. Mircea Olaru a adresat un apel tuturor jandarmilor de a participa sâmbătă, 23 martie 2013, la acţiunea „Ora Pământului” în semn de susţinere a eforturilor globale împotriva poluării şi a încălzirii globale.

Actualitate 127
Monstrul din Caracal, condamnat la 30 de ani de pușcărie pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre. Crima, pas cu pas
citește mai mult »