Parvin veşti tot mai triste dinspre gruparea ce odinioară era o componentă demnă a primei scene. Jiul Petroşani, conform presei locale, aşteaptă o sancţiune din partea Federaţiei, ca urmare a neplăţii datoriilor către mai mulţi jucători. Pe lista sportivilor faţă de care alb-negrii au restanţe se numără Kalai, Drida sau Drăgoescu. Jiul riscă depunctarea, neprogramarea sau chiar excluderea din campionat. „Ne-am cam fript în ultima perioadă cu jucătorii mai experimentaţi, pentru că au pretenţii financiare mari şi randament mic în teren. Indiferent unde vom continua, vom merge pe mâna tinerilor. Sperăm ca situaţia să se redreseze”, e reacţia oficialilor Jiului, care lasă să se înțeleag că Alin Simota va rezolva, într-un final, lucrurile.
Arădenii Adrian Drida, Dumitru Copil și Bogdan Toc și-au încetat în această iarnă raporturile cu „minerii”. Jiul Petroșani a avut o primă parte de campionat dezamăgitoare, încheind turul abia pe locul 11 în seria V, retrogradant în acest moment, dacă FRF pune în practică decizia ca ultimele 3 clasate să părăsească Liga a III-a.
Actualitate 24
Fumătorii, tot mai îngrădiți: UE vrea să interzică fumatul în multe spații exterioare
citește mai mult »