Jucătoarea arădeană de tenis de masă Daniela Dodean începe sezonul din Franţa

0
129

După o lungă aşteptare, jucătoarea arădeană de tenis de masă Daniela Dodean-Monteiro îşi reia activitatea la echipa de club TT Metz, care se pregăteşte de începutul campionatului. Mai exact, în seara zilei de marţi, 13 octombrie, este programat primul meci al echipei sale, în Pro Dames, împotriva celor de la Grand Quevilly. Jucătoarea CSM-ului arădean este colegă la Metz cu asiatica Wu Jiaduo, conaţionala Adina Diaconu şi cu unguroaica de 21 de ani, Leonie Hartbirch. Altfel, Dodean şi colegele sale vor participa şi în acest sezon în cea mai tare şi importantă competiţie europeană inter-cluburi, Champions League. Pe fondul problemelor cauzate de pandemie, ETTU a schimbat de trei ori formatul din 2020. Metz a fost repartizată din nou în grupă cu echipa Elizei Samara, Siarka Tarnobrzeg (Polonia), nimeni alta decât deţinătoarea titlului din 2019, fără însă a-l putea apăra sezonul trecut, „îngheţat” din cauza coronavirusului. Grupa urmează să fie completată de alte două echipe, iar TT Metz nu va disputa nici un meci în propria sală.
Asta pentru că Federaţia Europeană a decis, în condiţiile pandemiei de Covid-19 şi a restricţiilor impuse, ca ediţia din acest an să aibă loc sub forma unui turneu, în perioada
1-8 decembrie, la Linz (Austria), aici urmând să se dispute atât meciurile din grupe cât şi cele eliminatorii, inclusiv finala competiţiei. Obiectivul echipei din Hexagon este calificarea în sferturi de finală, fază cu care de altfel este obişnuită, pentru aceasta având nevoie de o clasare măcar pe locul doi în grupă, conform CSM Arad. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.