O explozie puternică s-a produs marţi dimineaţă în cartierul turistic Sultanahmet din centrul Istanbulului, în urma căreia cel puţin zece persoane au murit şi alte 15 au fost rănite.  Cel puţin şase germani, un norvegian şi un peruvian au fost răniţi în explozia care a avut loc marţi într-o zonă turistică din Istanbul, potrivit presei turce.

Printre turiştii aflaţi în zona atentatului, a fost şi jurnalistul arădean Marius Grada, care a postat mai multe fotografii de la faţa locului pe pagina personală de Facebook. De asemenea, arădeanul a scris că s-a aflat la 30 de metri de explozie. „Poate 50… Nu ştiu exact. Dar am trecut exact pe acolo cu 5 min înainte şi eram în faţă la Hagia Sofia când am auzit explozia”, a mai scris Marius Grada pe Facebook.

Deflagraţia s-a produs lângă Obeliscul lui Theodosius din piaţa turistică Sultanahmet. Cauza exploziei nu este cunoscută deocamdată, dar poliţiştii par să privilegieze ipoteza unui atac cu bombă. Potrivit Mediafax, mai multe ambulanţe, maşini de poliţie şi camioane de pompieri au fost trimise la locul exploziei, iar o anchetă a fost demarată.

Recomandările redacției