La Arad, se construiesc 5 spitale noi și se extind trei secții importante ale Spitalului Județean

0
100

Deşi sănătatea a fost declarată o prioritate, investițiile majore, pentru modernizarea spitalelor, cu fonduri guvernamentale, au fost blocate în ultimii ani la București. Soluția pentru sistemul de sănătate din județul Arad vine de la Consiliul Județean, care face eforturi, împreună cu guvernul actual, să modernizeze infrastructura sanitară.
Consiliul Județean Arad a finalizat deja un spital, construit pentru bolnavii de TBC şi inaugurat în 2017, fiind transformat în acest an în spital Covid 19. Dar planurile sunt ambiţioase și pentru alte spitale. Administraţia PNL a atras investiţii semnificative, în va­loare de 90 de milioane de euro, pentru Spitalul Județean din Arad și sistemul de sănătate publică. La finalul proiectelor demarate, arădenii vor avea cinci spitale noi: Oncologie, Psihiatrie Căpâlnaș, Infecțioase Adulți, Matern-Pediatrie și Psihiatrie Arad. De asemenea, Spitalul Județean va avea trei secții importante extinse: Cardiologie, Unitatea de Primiri Urgențe și Ambulatorul.
La Căpâlnaș, se construiește noul spital de Psihiatrie, pentru care Consiliul Județean a câștigat finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în valoare de 25 milioane lei. Clădirea va avea demisol, parter, etaj, în suprafața totală de 5.385 mp. Spitalul va funcționa cu 75 de paturi, pentru pacienţi cu probleme psihiatrice, și va avea o curte destinată activităţilor recreative.
O altă lucrare în curs este la Spitalul de Oncologie, în municipiul Arad, pe strada Vicențiu Babeș, în valoare de 13 milioane de lei. Se reamenajează spaţiul existent, iar pacienţii vor avea disponibile 50 de paturi.
Până la izbucnirea pandemiei, investițiile din Arad s-au făcut cu prioritate în nevoile de bază și în domeniile sensibile, care au afectat sănătatea și viața arădenilor. Prin Compania Naţională de Investiţii, au fost câştigate proiecte de finanțare pentru un spital Matern-Pediatrie (34,5 milioane de euro) și Spitalul de Psihiatrie din Arad. În acelaşi timp, se extinde Unitatea de Primiri Urgențe și Ambulatorul și, din fonduri europene, se contruieşte spitalul de Boli Infecțioase Adulți.
„Încercăm să modernizăm infrastructura sanitară din Arad. Luptăm pentru investiţii din fonduri europene, guvernamentale şi locale. Pentru toate aceste investiţii, avem nevoie de sprijin de la Bucureşti, de un Guvern PNL care să ne fie favorabil. Avem nevoie de o echipă de parlamentari care să susţină Aradul, cu care să putemcolabora şi lucra împreună pentru a obţine finanţarea de care avem nevoie”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus Publicitate SRL, cod mandatar 11200025. Tiraj 1.285

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.