În această perioadă se desfășoară la Ferma de bivoli din Pecica lucrări de extindere a complexului de vizitare și nu numai. Finanțarea se datorează unui proiect european realizat de Pecica și oraşul Mórahalom-Ungaria, prin Programul de Co­operare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, finanţat de UE, pe o durată de 12 luni. Este vorba de proiectul ECOREHAB 2 – „Program complex de reabilitare a biotopelor de sărătură şi de apă pe terenuri ocrotite prin creşterea şi folosirea speciilor autohtone”.
Lucrările care au demarat deja constau în construirea unui Centru de vizitare amplasat lângă ferma de bivoli existentă și care va respecta calitatea mediului din zonă prin integrarea în construcţie a unor funcţiuni ce nu produc reziduuri dăunătoare. El va trebui să funcţioneze ca un spaţiu specializat pentru prezentarea fermei, un spaţiu expoziţional, unde să fie explicate în mod ştiinţific toate procesele care se întâmplă acolo. În interior va fi și o sală de prezentare, un birou, o bucătărie, grupuri sanitare şi un depozit.
Oficiali din cadrul administrației pecicane ne-au precizat că și numărul boxelor va crește deoarece și numărul bivolilor a crescut cu încă câțiva vițeluși, ultimul născut cu nici o săptămână în urmă. Amplasamentul va cuprinde și un cuptor de pâine tradiţional pentru prepararea Pitei de Pecica, un colţ urmând să fie rezervat produselor tradiţionale.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției