La începutul anului, zeci de firme arădene au intrat în insolvenţă, potrivit ONRC

0
295

insolventaFalimentul a lovit mii de firme anul trecut, iar la începutul anului acesta, alte zeci de societăţi şi-au suspendat activitatea. Situaţia Oficiului Registrul Comerţului (ONRC) arată că, în luna ianuarie a anului, în judeţul nostru s-au înregistrat deja câteva zeci de falimente. În timp ce, cei slabi cedează, alţii îşi deschid noi afaceri. Noi zeci de societăţi au fost înmatriculate la începutul anului, între acestea, numărându-se şi cu participare străină.

Statisticile oficiale arată că, nici 2014 nu a debut prea bine pentru mediul economic. Conform ONRC, în luna ianuarie a anului, 75 de firme arădene şi-au suspendat activitatea, iar pentru alte 28 de societăţi s-a trecut la dizolvarea activităţii. De asemenea, tot în prima lună din an s-au înregistrat 157 de radieri de firme în judeţul nostru. Totuşi, faţă de aceeaşi lună din 2013, specialiştii au observat că, numărul suspendărilor, dizolvărilor şi radierilor de firme este ceva mai mic.

Cât priveşte numărul total al falimentelor, în ianuarie 2014, un număr de 43 firme din judeţul nostru au intrat în insolvenţă. În ianuarie 2013, numărul firmelor intrate în faliment era de 101. Dinamica cu care a scăzut numărul falimentelor este de – 57 la sută. De menţionat că, judeţele vecine au avut mai multe falimente decât Arad. În Timş s-au înregistrat 75 de falimente, iar în Bihor, 195 de societăţi au intrat în insolvenţă.

Noi firme au fost dechise la început de an, în situaţia Oficiului Registrul Comerţului figurând la Arad, un număr de 102 societăţi noi înmatriculate. Dintre acestea, 14 sunt societăţi cu participare străină la capital social. De menţionat că, potrivit statisticile, judeţul nostru este totuşi atractiv pentru investitorii străini. La capitolul societăţi cu participare străină, într-un clasament la nivel de ţară, realizat la finele anului trecut, Aradul se situa în primele 10 judeţe din ţară, ca atractivitate pentru investitori străini.

În 2013, 700 de firme şi companii arădene au intrat în insolvenţă, potrivit evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Un număr de 683 de firme arădene şi-au suspendat activitatea anul trecut, iar alte 430 au ales procedura dizolvării, în cele 12 luni ale anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.