SANYO DIGITAL CAMERAUna dintre marile probleme ale administraţiilor locale este lipsa banilor pentru plata unor proiecte deja începute. Concret, în acestă situaţie se află şi comuna Secusigiu. Primarul Ilie Cheşa spune: „Avem două mari proiecte şi anume cadastrarea şi introducerea alimentării cu apă. Acum stagnează ambele,  tocmai din lipsa finanţării. La proiectul cu  reţeaua de apă, acesta a demarat în 2010 şi am primit circa un milion de euro până în 2012. De atunci încoace nu am mai primit nimic, iar valoarea totală este de 4,5 milioane de euro”. Iar asta se întâmplă peste tot, nu doar aici. Investiţii importante pentru comunitate şi costisitoare din punct de vedere  material nu mai au asigurată finanţarea. Iar lucrurile în loc să se îmbunătăţească, se înrăutăţesc.  Pe de altă parte, administraţia locală nu a stat cu mâinile încrucişate. A accesat două proiecte prin GAL, dintre care unul are deja  finanţare. „Este vorba de 256.000 de lei cu care se vor reabilita 2 kilometri de trotuare.  O altă cerere de  finanţare de 334.000 de lei, ce vizează refacerea remizei  de pompieri din Sânpetru German  a fost depusă. Aşteptăm un răspuns, care credem că va fi pozitiv”, a conchis primarul Cheşa. Acesta mai crede că proiectele europene şi finanţările nerambursabile sunt printre puţinele soluţii pe care administrațiile unor localităţi mici  le au pentru a se dezvolta din punct de vedere al investiţiilor edilitare.

Recomandările redacției