Trecerea frontierei cu obiecte pentru care nu sunt prezentate documente de provenienţă, se poate solda cu bunurile confiscate şi chiar sancțiuni penale. Poliţiştii de Frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au des­coperit 14 biciclete pe care un cetăţean român a încercat să le introducă în ţară fără documente de provenienţă.
Acest eveniment s-a întâmplat duminică, 11 octombrie, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român G.A., conducând o autoutilitară, înmatriculată în România. La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în interiorul mijlocului de transport, 14 biciclete în valoare de 51.500 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea, cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional de către polițiștii de frontieră cu amendă în valoare de 500 lei, conform prevederilor din Legea nr.12 din 6 august 1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
Alexandra Bruţiu

Recomandările redacției