La numai zece ani de la înființare, Liceul Teoretic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad demonstrează că un proiect educațional construit pe valori solide, credință, traditie și exigență academică, poate deveni, într-un timp scurt, un reper al performanței. Pentru al doilea an consecutiv, absolvenții clasei a VIII-a au obținut rezultate foarte bune la Evaluarea Națională, care plasează instituția între primele trei licee din județul Arad.
Dacă în 2025 prima generație de gimnaziști a impresionat și în același timp a surprins mediul educațional prin rezultatele obținute, în acest an, cea de-a doua generație a confirmat că performanța nu a fost întâmplătoare, ci este rezultatul unui model educațional de succes, construit cu răbdare și consecvență.
Totul a început în anul 2016, când membrii fondatori ai Asociației Social-Educative „Filologos” Arad, au materializat visul de a pune bazele unei școli în care credința ortodoxă, tradiția românească și excelența academică să formeze un tot unitar. „Ne-am propus, încă de la început, să creștem copii care să înțeleagă și să dorească să își construiască un viitor în România, să își asume un rol important în comunitatea lor. Sigur că există oportunități și în alte țări, dar credem că, pe termen mediu și lung, oportunitățile sunt mai mari aici, iar noi avem nevoie de oameni valoroși și bine pregătiți, lideri adevărați care să aducă beneficii reale în societatea noastră.”, spune Giorgiana Elena Popan, unul dintre membri fondatori.
Școala a crescut cu fiecare an care a trecut, împreună cu elevii săi, iar astăzi este un liceu tânăr și, după cum se dovedește, performant, unde învață peste 150 de copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a zecea. Rezultatele obținute de elevii liceului la concursurile și olimpiadele naționale sunt și ele remarcabile, cu zeci de premii la etapele județene și numeroase calificări la etapele naționale.
Un element distinctiv al liceului este preocuparea de a cultiva identitatea națională și locală, străduința de a valorifica patrimoniul cultural național și de a creea contexte educative autentice, prin care elevii să dobândească experiențe unice de învățare. Se remarcă în acest sens Festivalul internațional de arta povestirii și teatru școlar ”Țara mea de poveste”, care în toamna acestui an va ajunge la ediția a IX-a și Olimpiada de caligrafie ”Penița de aur”, care a ajuns la ediția a IV-a. În organizarea acestor evenimente remarcabile sunt cooptate și instituții de referință, precum Inspectoratul Școlar Județean Arad, Casa Corpului Didactic ”Alexandru Gavra” și Biblioteca Județeană ”A.D.Xenopol”, echipa liceului ”Sfântul Ierarh Nicolae” dovedindu-se un adevărat factor coagulant, care-și ia în serios misiunea asumată.
Directorul liceului, Dl. Lucian Popescu, consideră că elevii au muncit cu adevărat pentru a obține aceste rezultate, sub îndrumarea întregii echipe educaționale: „Ne bucurăm să fim între primele trei licee din oraș, este desigur un rezultat care confirmă că abordarea noastră este corectă. Îi felicit din toată inima pe elevii noștri pentru străduința lor și le mulțumesc profesorilor care, încă din ciclul primar, au contribuit la formarea lor atât intelectuală cât și umană. Performanța de astăzi este rezultatul unei munci desfășurate, de-a lungul anilor, cu profesionalism și dăruire.”
Două generații consecutive, același rezultat la Evaluarea Națională a absovenților clasei a VIII-a: locul 3 în topul educației arădene. Pentru o școală care a pornit de la un ideal și care împlinește doar un deceniu de existență, performanța reprezintă nu doar o confirmare, ci și un argument că investiția în educație, caracter și valori autentice românești produce rezultate de excepție.
Deși este o instituție de învătământ privat, sunt disponibile locuri fără taxă în ciclul liceal (clasele IX și X), profilul liceului este real – științe.
Mai multe detalii despre înscrieri puteți obține sunând la 0770.151.009.
