OLYMPUS DIGITAL CAMERACăpşunarii, de Dani Rockhoff
Humanitas, 2013
,,Odată cu primăvara, a venit dorul de ducă. Au început căpşuniada, sparangheliada şi alte epopei agricole în spaţiul unit european. Internetul abundă de oferte de muncă sezonieră în străinătate. Unele serioase, altele dubioase. Dar Veronica n-are treabă cu Internetul. Ea are cunoştinţe în Germania şi merge la ele. Are plătit biletul de drum cu autocarul, nimic nu o spe­rie. Cu o geantă, ceva ţoale şi o aprigă poftă de muncă, Veronica a apucat drumul sparanghelului. Fa­brica în care lucrase ani buni a fost închisă şi demolată făcând loc unui mall. Ajutorul de şomaj s-a dus şi el. Veronica zice că le are cu agricultura, doar a copilărit la sat. Ademenită de isprăvile pe care i le povestea o vecină după un sezon de cules, a plecat şi ea la muncă pe ogoarele germane.” Iată o poveste simplă, deși nu tocmai fericită, în care se vor recunoaşte mulţi conaţionali.
Absolventă de filologie la Cluj, Dani(ela) Rockhoff a emigrat în Germania imediat după revoluţie, presimţind că înfrângerea comunismului n-a fost definitivă. Mai precis, ea părăseşte ţara în 1990 după ce golaniadele fuseseră înăbuşite. Dezvoltându-şi un ager ochi de jurnalistă, mai ales că a absolvit şi o şcoală britanică de profil, apoi pu­blicând numeroase articole de politică românească şi străină, Dani Rockhoff adună în volumul său două duzini de povestiri după întâmplări adevărate. Cu numele schimbate, personajele sunt români emigranţi, iar întâmplările devin copia fidelă a unor realităţi contemporane.
Fără a fi un monument de stil, volumul ilustrează implicit prin tehnica unui umor tăios, frust, scindarea la care sunt supuşi românii care emigrează. Pe de o parte, ei părăsesc ţara din pricina unor neajunsuri pecuniare şi iniţial consideră că plecarea este sezonieră, provizorie. În fapt, odată plecaţi se confruntă cu o dublă presiune. Una din partea familiei şi a anturajului rămas în România care le pretind realizări deosebite. În ochii lor, cel plecat trebuie să se întoarcă victorios înapoi, preferabil într-o maşină de ultimă generaţie, posesor al unei averi considerabile. Cealaltă presiune vine din mediul de adopţie unde chiar dacă este mult lăudată toleranţa etnică, se poate observa că există frecvente discriminări profesionale, cel puțin. De obicei, românii care pleacă prestează munci ignobile despre care le e ruşine să vorbească. Într-un fel sau altul, aşa cum arată autoarea, se simt outsideri. Cât despre regăsirea unui traseu, a unei cariere profesionale revenind în ţară, aceasta nu mai este posibilă, căci presupune o nouă readaptare. Iată că odată plecat la muncă în străinătate, românul va trebuie să se reacomodeze la propria ţară, aceasta fiind una dintre bizareriile emi­graţiei… Într-o lume avidă de bunuri materiale, apatrizi simbolici, ,,căpşunarii’’ practică un nomadism pecuniar, câteva luni afară, câteva luni acasă, cu un accentuat sentiment al dezră­dă­cinării. Poveștile lor nu sunt și nu trebuie să ne pară prozaice, câtă vreme ascund drame, doruri și idealuri nemărturisite.
Anca Giura

Lasă un răspuns

Recomandările redacției