Literatură hoinară, rubrică de recomandări de lectură cu Anca Giura

0
213

bobeVremea de afară e incredibil de mohorâtă pentru început de aprilie! Ce putem face? Nimic altceva decât provizii consistente de cărţi, neapărat dintre cele recomandate de Anca Giura şi să stăm înăuntru, la căldurică, bucurându-ne de lectură şi aşteptând vremuri mai prietenoase ca să putem hoinări în voie.
Contorsionista, de T.O. Bobe
Humanitas, 2011
T.O. Bobe este un scriitor român contemporan preferat de cel puţin două mari edituri autohtone. Deşi am gustat mai mult romanul ,,Cum mi-am petrecut vacanţa de vară”, cel puţin pentru satira la adresa familiei ro­mâneşti de azi, astăzi vă recomand volumul de povestiri ,,Contorsionista”.
T.O. Bobe se numără printre autorii care pretind cititori aplicaţi, pasionaţi, răbdători, ba chiar sofisticaţi. Proza sa nu este una previzibilă, realistă, ci glisează frecvent spre fantasticul cotidian al viselor noastre secrete. Nu vă aşteptaţi să înţelegeţi mesajul nu de puţine ori încifrat al povestirilor sale din prima, ci antrenaţi-vă pentru o a doua lectură.
Titlul ar putea crea impresia unui roman având în centru un personaj feminin, dar grupează de fapt opt povestiri. Dacă este să sesizăm o filozofie a acestor texte, am putea pa­rafraza zicala cu ,,pisica are nouă vieţi’’, iar omul trei. Dacă mă întrebaţi de ce trei, vă voi argumenta că personajele din ,,Contorsionista” îmi par a evolua toate pe trei planuri sau mai bine spus în trei oglinzi ale timpului. Îşi trăiesc viaţa cotidiană plină de anost şi de rela­tivitate, visează la o alta posibilă care i-ar putea aştepta după colţ, iar în al treilea rând dovedesc mare pricepere în reciclarea amintirilor.
Personajele din ,,Contorsionista’’ sunt fermecătoare prin prezenteismul lor fragil. Trăiesc între reverii şi potenţialităţi, între amintirile unui ,,a fost’’ şi micile avânturi ale lui ,,ce-ar putea să fie’’. Plutesc, zboară, au o problemă cu timpul pe care îl dilată prin exerciţii de imaginaţie. Sunt aerieni, idealişti, inutili şi emoţionanţi, cum suntem noi înşine câteodată. La un moment dat, naratorul explică faptul că însuşi actul de a face literatură ajunge o formă de expandare a timpului, o trăire în mai multe planuri. Întrebarea intrinsecă a volumului de faţă mi s-a părut a fi un anume ,,Cum să câştig timp, cum să opresc clipa?’’. În acest scop, personajele de-aici evoluează în ralenti, preferând să savureze micile întâmplări irepetabile ale unei zile aşa-zis banale: ,,(…) o să miroşi în treacăt liliacul din vază, (…) o să fredonezi în gând o melodie care încă n-a fost compusă, (…) o să fii fericită şi o să simţi în coşul pieptului cum sunt aruncate confetti în aer.’’ Pentru că, în fond, nu ne aparţine decât prezentul…
Anca Giura

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.