Literatură hoinară, rubrică de recomandări de lectură cu Anca Giura

Memorii din biblioteca ideală de Bogdan Suceavă
Polirom, 2013
Vreau să afirm dintru început că am citit pe nerăsuflate această carte, nouă apariţie a Editurii Polirom. S-a întâmplat astfel nu doar pentru că îmi place tot ce scrie Bogdan Suceavă, dar şi pentru că, aşa cum procedează el de fie­care dată când publică o carte proas­pătă, va lua prin surprindere cititorii şi prin temă, şi prin abordare. Înainte de toate, Bogdan Suceavă este o personalitate complexă, un spirit efervescent, strălucit profesor de matematici la o universitate americană (California State Uni­versity), scriitor veritabil, un encicloped pasionat de matematica Evului Mediu şi deopotrivă de matematica vii­torului, fin autor de articole în presa culturală de primă mână, pasionat susţinător al culturii româneşti în lume, preocupat de istorie şi de cultivarea bunelor tradiţii. Fără să exagerez, mi se pare a fi un om vitruvian al timpului nostru prin diversitatea preocupărilor sale. Cât despre biblioteca secretă a acestui autor, despre cărţile care l-au format, iată o mărturisire din primele pagini ale cărţii: ,,Autorii care m-au atras atunci la şaptesprezece ani au fost Franz Kafka, Mario Vargas Llosa, John Fowles, F. Scott Fitzgerald, J. D. Salinger, între mulţi alţii.” Or, toate acestea lecturi întemeietoare se consumau în prelungirea aprofundării ma­tematicii pe care o începuse încă de pe la treisprezece ani.
Această carte-confesiune n-are picanteria egografiilor cu care ne-am obişnuit. În schimb, respiră atâta pasiune şi dedicaţie faţă de un drum liber ales, încât oferă cumva aprioric o re­ţetă a împlinirii de sine. Pentru Bogdan Suceavă desăvârșirea ca om cugetător înseamnă să facă matematica utilă, cu precizie şi rigoare, cu pasiune şi cu har, dar şi să asimileze marea literatură a lumii. La un moment dat el pomeneşte de un rai inaccesibil nouă, celor obiş­nuiţi. Există o treaptă atinsă de puţini, anume fericirea de a face matematică, de a găsi rezolvare unor probleme teoretice spinoase. Pus să aleagă între această fericire a geometriei pure şi… impura literatură, încă din adolescenţă Bogdan Suceavă a ales să le facă alternativ pe ambele. Poate nu ,,alternativ’’ este cel mai potrivit cuvânt, ci mai degrabă ,,complementar’’. În orice caz, autorul crede că n-avem acces la adevăr doar unilateral, câtă vreme ,,Un drum întreg ar trebui să treacă prin pro­fun­zimi din ambele teritorii’’, doar aşa am reuşi a avea acces la ,,o dezvoltare bivalentă a înţelegerii.’’
Şi peste toate, un prinos adus câtorva mari profesori de matematică pe care i-a avut la Bucureşti. Imediat ce a ajuns să predea studenţilor americani din California, Bogdan Suceavă şi-a amin­tit de lecţiile pasionante predate de profesorul Laurenţiu Panaitopol la Universitatea Bucureşti şi şi-a propus să facă la fel. Adică să stârnească interes în studenţii anilor 2000 recompunând cursul, adaptându-l la nevoile profesiei lor viitoare câtă vreme: ,,Cel mai bine se lucrează cu studenţii atunci când ei ştiu că materia discutată la curs le serveşte în viitoarea meserie, când sunt convinşi că materialele cursului sunt actualizate şi că refe­rinţele sunt la zi.”
Cultivând constant depăşirea de sine printr-o admirabilă putere de muncă, de studiu şi de documentare, Bogdan Suceavă este un model de ri­goare şi de pasiune pe care îl recomand tinerilor studenţi şi profesorilor lor. Acestora, el le-ar argumenta că atunci când vrei să atingi o înălţime a cu­getării şi te autocompătimeşti că n-ai instrumentul de acces, ei bine, nu ai decât să inventezi instrumentul, pur şi simplu.
Anca Giura