OLYMPUS DIGITAL CAMERA„Jacob se hotărăște să iubească”, Cătălin Dorian Florescu
Polirom, 2013
Îmi place mult sintagma lansată de prof. dr. Vasile Morar, ,,Un veac de brutalitate”. Cum altfel să desemnăm mai bine secolul XX? ,,M-a silit să mă ridic în picioare şi şi-a scos cureaua. Loviturile cădeau regulat, ca şi cum ritmul ar fi fost stabilit de vreun mecanism ascuns. Se auzea la fel ca atunci când român­cele îşi plesneau rufele de pietre, la râu.” Anii ’40, Banat, Regatul României. În faţa războiului care bătea la porţile satului Triebswetter (în traducere ,,Vreme rea”, actualul sat timişean ,,Tomnatic”), Jacob este un adolescent şvab care primeşte educaţia uzuală din partea unui tată ultradominant. Ei aparţin celei mai bogate familii germane din sat şi fiul trebuie să aibă o conduită virilă, eroică, infailibilă. În schimb, Jacob pare doar un tânăr sensibil şi curios care nu mai crede în rigoare şi în brutalitate. În tot acest timp, valenţele educaţiei şi principiile dure ale familiilor mic-bur­gheze rezonau perfect cu duritatea vremurilor în care Hitler şi Stalin manipulau o Europă ciopârţită.Întreaga critică germană stă cu ochii pe un scriitor de origine română care a fost declarat unul dintre cei mai importanți autori de limbă germană. Un român care scrie despre întâmplări… românești ține publicul european cu sufletul la gură și este curtat de cele mai titrate edituri. Nicio exagerare de marketing, nicio o strategie de promovare editorială, pur și simplu, ultimul său roman ne răvășeşte.
Mi-a plăcut mult ,,Maseurul orb”, m-a ţinut foarte atentă ,,Zaira”, însă al trei­lea roman pe care i-l citesc m-a lăsat de-a dreptul fără cuvinte. ,,Jacob se hotărăşte să iubească” m-a fermecat prin tehnica stilistică a realizării unei cronici unice reprezentate de povestea tumultoasă a unei familii de şvabi din Banat. A fost numită tot de critica germană o proză senzorială, plină de sevă. Aşa şi este; rar mi-a fost dat la vreun scriitor contemporan să constat o atât de profundă plăcere a povestirii. Personajele restituite nouă de Cătălin Dorian Florescu trăiesc şi vorbesc cu o patimă impecabil redată de tehnica naratorială la care a ajuns acest scriitor.
O mână de personaje care nu ra­tează ocazia de a se şantaje emoţional cel mai adesea alcătuiesc o reţea de destine care depind unul de celălalt şi care traversează tragediile individuale şi colective ale însângeratului secol XX. În centrul construcţiei romaneşti un nume: Obertin (etim. Aubertin) şi laitmotivul naşterii unui moştenitor. Plecaţi din Lorena, îmbarcaţi la Ulm, navigând pe o Dunăre nu tocmai prietenoasă, şvabii au sosit în Banatul pustiu, conduşi de Frederic Obertin, un alt fel de Moise. La două veacuri distanţă, urmaşul său -Jacob Obertin – va ,,conduce” o altă expediţie: deportarea şvabilor în Bărăgan. Un grup etnic rătăcitor, precum biblicii evrei, iată câtă ironie poate conţine Istoria. Fiu al Elsei Obertin cu un bărbat misterios şi impunător, o forţă brută, telurică şi pragmatică, Jacob (cel tânăr) este chemat să facă cinste numelui Obertin moştenit de la strămoşul său şvab din Lorena. Dar cum să fii glorios în vremuri neglorioase? Pe umerii săi fragili se sprijină speranţele enorme ale unui tată mai mult decât dispreţuitor.,,Trăim aici de o sută şaptezeci de ani, fără noi locul ăsta n-ar fi ce este. Am găsit aici mlaştină şi mocirlă, un pământ neprimitor şi pustiu. Puţinii români care au ajuns aici înaintea noastră n-ar fi reuşit niciodată ce-am izbutit noi. În scurt timp, am devenit una dintre cele mai bogate provincii ale monarhiei. Nu românii sau ungurii au făcut asta, ci şvabii. Dacă lucrurile ar fi mers după voia lor aici ar paşte tot numai câteva oi şi ar fi doar mărăciniş peste tot.’’ Aşa grăia primarul în timp ce le pretinde sătenilor alianţă fraternă cu naziştii. Subtilele trimiteri naţionaliste care reies din conversaţiile unei populaţii multietnice reflectă cât de nocivă a fost mândria şi naţionalismul exacerbate, cele pe care s-au clădit marile conflagraţii. Pornite din familie, orgoliile etnice s-au adunat şuvoi în marele fluviu însângerat care-i va deporta pe evrei şi pe ţigani, iar mai apoi, după 1948 şi pe şvabi, şi pe români. Alianţa unora cu naziştii precum şi refuzul colectivizării le va atrage şvabilor blestemul deportărilor. Oameni pragmatici şi harnici, ei nu par să mediteze la ce destin nedrept purtat de vânturi rele le-a hărăzit Dumnezeu, se supun cu o demnitate mută unei decimări programate. Tânăr bărbat cu un destin ciuntit şi amputat, Jacob realizează că poartă un nume blestemat, că s-a născut în locul nepotrivit şi că aparţine unei etnii -şvabii- pentru care pământul n-a fost niciodată o certitudine, ci doar un vis de trăinicie şi de perpetuare. Pe fundal, se profilează povestea Banatului, o provincie prosperă odinioară, mândria Casei Imperiale Austriece, clădită doar din munca braţelor, nedrept anihilată de ură, de război şi apoi de comunismul ce se va infiltra în destinul fiecărui localnic.­

Lasă un răspuns

Recomandările redacției