Literatură la o ceaşcă de ceai: rubrică de recomandări de lectură cu Anca Giura

0
326

ekaterinburgIată-ne ajunşi cu rubrica noastră în 2013. Împreună cu colaboratoarea mea Anca Giura vă urez un an nou plin de împliniri şi să vă bucuraţi în continuare de literatura de calitate. Alături de noi, bineînţeles.
Ekaterinburg. Ultimele zile ale Romanovilor de Helen Rappaport, Editura Corint
Apreciind impactul vizual al coper­tei, am putea afirma că deschidem o carte…de sezon. În fapt, este o carte de istorie scrisă cu o fină artă literară. Seduşi de sonoritatea titlului, nu putem să nu considerăm că ,,Ekaterinburg’’ rămâne un superb nume de oraş! Dar Cehov nu l-a putut suferi defel, parcă presimţindu-i destinul funest. Într-adevăr, sub vălul patronimic, se ascunde povestea tristă a unui loc, poartă a celor care ajungeau prizonieri în Siberia şi mormânt al ultimei familii de ţari. Recitim un mit atroce al secolului XX, ce s-a dovedit un veac sângeros şi zbuciumat, probând un gust accentuat pentru mitologizare. Dacă ar fi să dau doar trei exemple de evenimente tragice devenite legende literare şi cinematografice specifice acelor timpuri, aş menţiona Drama de la Mayerling (care încă bântuia mentalul colectiv pe la 1900), scufundarea Titanicului, precum şi supliciul familiei Romanov.
Readucând în discuţie ultimul an de viaţă al celui de pe urmă ţar, Nicolae al II-lea al Rusiei, am aminti că el abdică la 15 martie 1917, după o vreme fiind exilat la Tobolsk. În mai 1918 este adus cu toată familia sa la Ekaterinburg, iar în noaptea de 17 iulie 1918 sfârşeşte ciuruit de gloanţe alături de ţarina Alexandra şi de cei cinci copii. În acele luni în care Rusia murea de foamete hărţuită de Primul Război Mondial ca şi de Războiul Civil dintre bolşevici, albgardişti şi socialişti, ştirea sumară că ţarul a fost suprimat n-a avut ecouri prea adânci. Cursese prea mult sânge, iar tifosul, holera şi malnutriţia dezorientau populaţia. Mitul avea să se amplifice abia la ceva vreme distanţă. În orice caz, haosul Revoluţiei din Octombrie va face pe termen lung, după Romanovi, încă 13 milioane de victime.
Peste nouă decenii de speculaţii nu au putut elucida încă misterul crimei istorice de pe 17 iulie 1918 din Casa Ipatiev. Meritul volumului lui Helen R. este acela că relatează pas cu pas toate evenimentele din zilele care au precedat măcelul precum şi ştergerea urmelor. Nici până în ziua de azi nu se ştie care au fost numele a jumătate din plutonul care a împuşcat familia imperială, nici care vor fi fost ultimele cuvinte ale victimelor. Singurul martor fără voie a rămas câinele familiei, cockerul Joy. Bolşevicii au minţit, au oferit – constrânşi de ambasade – numai frânturi de adevăr şi mai ales       l-au acoperit pe Lenin, creierul care a gândit lichidarea Romanovilor. Un alt aspect deosebit al lucrării Helenei Rappaport este acela că ea face un synopsis al presei timpului, cea care a deformat cumplit adevărul despre Romanovi. Şi mă refer aici la presa occidentală –nume de ziare prestigioase – care, deja cu vreo două săptămâni înainte de fatidica noapte, îi declara morţi pe Romanovi şi care a publicat multiple alte zvonuri halucinante din surse neverificate.
Se spune că de atrăgătoarea și  un pic cam prea  nonșalanta mare ducesă Maria Nikolaevna Romanov în vârstă de numai 19 ani se îndrăgostiseră chiar și temnicerii sumbrei Case Ipatiev, drept pentru care au fost înlocuiți cu altă gardă. Alături de ea, celelalte trei mari ducese Romanov nu erau mai puțin fermecătoare, poate doar mult mai melancolice. Ar fi doar unul dintre aspectele atât de  umane ale acestei scrieri emoţionante. Ofer acest amănunt pentru a accentua faptul că cele patru fiice ale ţarului, alături de ţareviciul Alexei, precum şi de ţarina Alexandra (cu sânge german, născută Alix de Hessa-Darmstadt) au murit fără de vină şi din indolenţa familior regale   europene care au tratat cu superficiali­tate situaţia rudelor lor. Volumul de faţă oferă deopotrivă o listă a tuturor planurilor de salvare a familiei imperia­le, neduse însă până la capăt.  Nu în     ultimul rând se prezintă dintr-o pers­pectivă foarte umană cazul Alexandrei cea care a atras ura mulţimilor pentru strania sa prietenie cu Rasputin. În fapt, ea n-a fost decât o mamă dispe­rată de boala lui Alexei, hemofilia, căutând în ,,tămăduitorul’’ Rasputin ultima speranţă. Filmul ultimelor luni din viaţa Romanovilor îi înfăţişează ca nepermis de abandonaţi de către ru­dele foarte apropiate din casele regale europene şi accentuează remuşcarea pentru soarta celor cinci copii. Sigur că Nicolae al II-lea a greşit când nu a dorit reformarea autocraţiei sale, iar Alexandra a fost văzută ca o ,,străină’’ rău famată din cauza lui Rasputin. Cu toate acestea, copiii lor au ajuns mai mult decât nişte victime colaterale.
Anca Giura

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.