Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, agenția națională de presă, că lotul României pentru Campionatele Europene din Cehia este decimat în zona de favoriţi la medalii, în urma cazurilor de coronavirus apărute şi a accidentărilor mai vechi.
„Lotul este numeros, în special la masculin, numai că per ansamblu este decimat în zona de favoriţi din două motive. La feminin avem două accidentări şi un COVID, accidentările mai vechi ale Monicăi Ungureanu, care a luat bronzul la precedentele Europene, şi accidentarea gravă a Loredanei Ohâi, de la 57 de kilograme. Ambele sunt în pregătire şi vor reintra în competiţii din ianuarie, au fost operate şi recuperate în străinătate, pentru că nu am avut posibilitatea în ţară. Dar ne gândim doar la calificarea la Olimpiada de anul viitor. Şi tot la 57 de kilograme, din nefericire, pentru că era într-o formă bună, pe Corina Ştefan a lovit-o COVID-ul şi nu a putut să facă deplasarea. Aşa că la feminin, la 52 de kg, cu Andreea Chiţu, care a şi fost prezentată în materialul Federaţiei Europene de Judo ca fiind una dintre favorite la medalia de aur. Ea este secondată de Alexandra Pop, care anul acesta a schimbat categoria, de la 48 la 52 de kg. O mai avem pe Ştefania Dobre la 63 de kg. Ea oricând poate să furnizeze o surpriză, a trecut de un an la seniori. Şi mai avem la 70 kg sportiva noastră tânără, Serafima Moscalu, o sportivă foarte puternică şi surprinzătoare la competiţiile internaţionale la care a apucat să participe“, a declarat Guşă, conform sursei citate.
Așadar, România a rămas fără favoriți în zona de medalii la Campionatele Europene din Cehia, însă România mai are o șanse prins câteva sportive foarte promițătoare.
 

Recomandările redacției