Judecătoria Chișineu-Criș a dispus, la data de 4 august 2025, prelungirea arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 8 august până la 6 septembrie 2025, pentru inculpații D.E. și B.A.A., acuzați de furt calificat în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, între mai 2024 și 8 iulie 2025, cei doi ar fi sustras, în repetate rânduri, articole vestimentare marca C&A din parcarea OmexPark, pe care le-ar fi depozitat într-o clădire ce a avut destinația de motel, aparținând lui B.A.A. Valoarea declarată a bunurilor furate depășește 230.000 de euro.

În cadrul aceluiași dosar, la 4 august 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Arad, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat cinci percheziții domiciliare în localitățile Pilu, Vărșand și Grăniceri. Vizate au fost persoane bănuite că ar fi sprijinit activitatea inculpaților sau ar fi primit și valorificat haine provenite din furt. Cu această ocazie, au fost ridicate peste 100 de articole de îmbrăcăminte marca C&A.

În urma cercetărilor, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de inculpatul I.M.A., acuzat de complicitate la furt calificat în formă continuată, și față de inculpata B.R.D., cercetată pentru tăinuire.

Recomandările redacției