Ludovic Orban explică de ce nu pot fi amânate alegerile parlamentare

0
137

Ludovic Orban afirmă că propunerea legislativă privind amânarea alegerilor parlamentare nu poate fi dezbătută, pentru că legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data scrutinului nu este încă în vigoare. Premierul susţine în continuare varianta stabilită de Guvern: alegeri parlamentare pe 6 decembrie. „Am văzut că s-a mai emis o decizie a CCR care pe mine m-a surprins şi bănuiesc că nu numai pe mine, dar asta e. Deocamdată nu afectează procesul electoral. Noi avem toate procedurile angajate şi aflate în derulare, în conformitate cu prevederile legale. Până nu se publică motivarea CCR, nu poate intra în vigoare legea prin care Parlamentul şi-a arogat competenţa de a stabili data alegerilor. Mai e până la intrarea în vigoare a legii. Proiectul de lege anunţat de domnul deputat Dohotaru, care urmăreşte stabilirea datei alegerilor la 14 martie, nu poate să intre încă în dezbatere pentru că nu este în vigoare legea care dă competenţa Parlamentului să stabilească data alegerilor. Evident, vom folosi toate pârghiile legale şi constituţionale. Este nevoie de un Parlament nou, care să fie conform cu voinţa oamenilor, care să fie o oglindă fidelă a opţiunilor politice ale cetăţenilor români. Parlamentul de azi este votat în 2016, nu mai are nicio legătură cu realitatea politică, cu opţiunile politice ale românilor, este un Parlament controlat de PSD, care ia numai decizii care fac rău României. Fiecare zi în plus cu această majoritate duce la decizii care pot să facă rău pe termen mediu şi lung României”, a declarat Orban la România TV.

Deputatul independent Adrian Dohotaru a depus vineri la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege prin care alegerile parlamentare să se desfăşoare pe 14 martie 2021, iar perioada electorală începe pe 13 ianuarie. Propunerea de lege a lui Dohotaru va fi susţinută de PSD în Parlament, au declarat surse social-democrate pentru News.ro. Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi cea a Executivului la legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare şi nu Guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.