Furtunile din ultimele orecontinuă să provoace probleme traficului feroviar. Mai multe trenuri spre București au întârzieri de peste 300 de minute. Cea mai mare întârziere o are trenul care a plecat din Arad și după 330 de minute de întârziere nu a ajuns încă.

Codul portocaliu de furtuni și vânt emis vineri de Administrația Națională de Meteorologie pentru nord-vestul și nord-estul țării a dat peste cap circulația trenurilor.

LISTA tuturor trenurilor întârziate pe traseu a fost anunțată de CFR Călători, care a cerut scuze pasagerilor pentru problemele întâmpinate. Mai multe trenuri vor avea orarul decalat, a mai precizat operatorul feroviar național.

Ploile și furtunile de joi seara și din primele ore ale zilei de vineri au blocat pe traseu mai multe trenuri. Potrivit anunțurilor din Gara de Nord București, toate trenurile cu destinația Capitală au întârzieri, la unele din vestul țării s-a ajuns deja la depășiri de peste 300 de minute.

Este cazul trenului de la Arad pentru care a fost anunțată o întârziere de 330 de minute. Ora de sosire în Gara de Nord era 5.39. Ploile și vântul de vineri dimineață a blocat trenul în Gara de Nord. Călătorii așteaptă la mijlocul drumului, unde trenul este blocat. Și trenul care vine de la Budapesta are întârziere anunțată de 300 de minute față de ora la care trebuia să ajungă în Capitală. Trenuri de la Mărășești au peste 50 de minute întârziere. Un tren care trebuia să plece la ora 6.00 din Gara de Nord spre Constanța încă nu a plecat.

Și joi după-amiază au fost blocate mai multe trenuri după furtunile din nord-vestul țării. CFR Călători a anunțat că mai multe magistrale au fost blocate după ce circulația trenurilor a fost întreruptă prin oprirea tensiunii și după ce mai mulți copaci au fost aruncați de averse pe șinele de tren.

 

ANUNȚUL CFR Călători după întârzierile uriașe ale trenurilor din cauza furtunilor

 

CFR Călători informează că în cursul nopţii 13/14 iulie 2023, din cauza condiţiilor meteorologice nefavoabile, s-au produs deranjamente la infrastructura feroviară (lipsă de tensiune în linia de contact / căderi copaci) ce au condus la întreruperea temporară a circulației pe mai multe secţii feroviare, survenid întârzieri în circulaţia trenurilor CFR Călători, astfel:

între Rastolnita-Lunca Bradului (secţia Siculeni – Deda)

  • IR 1646 Târgu Mureş – Braşov – 405 minute
  • IR 1645 Bucureşti Nord – Târgu Mureş – 219 minute
  • R 4511 Miercurea Ciuc – Budapesta – 202 minute

între Jena – Caransebes (Timişoara Nord – Caransebeş)

  • IR 79 Budapesta – Bucureşti Nord – a plecat din Zagujeni ora 02.28 cu 175 minute.

între Bibesti – Barbatesti (secţia Filiaşi – Târgu Cărbuneşti)

  • IR 1922 Arad – Mangalia – a staţionat 66 minute în Cărbuneşi aşteptând finalizarea intervenţiei derezinei pantograf

lipsa tensiune staţia Musculeşti. Circulaţia s-a redeschis la ora 05:45 cu tracţiune diesel.

  • IR 1922 Arad – Mangalia a staţíonat în  Bărbăteşti de la ora 02.43 cu +99 minute întârziere
  • CFR Călători a pus la dispoziţie de la staţia Craiova tracţiune diesel pentru pendulare trenuri
  • Ca urmare a întârzierii cumulate de 350 minute a trenului IR 1922 , în staţia Bucureşti Nord (plecare 06:30) a fost format un tren suplimentar care a preluat pasagerii cu destinaţía Constanţa /Mangalia.

între Domasnea Cornea-Poarta (secţia Orşova – Cransebeş)

  • IR 79 Budapesta – Bucureşti Nord a  plecat cu un total de 355 minute întârziere
  • IR 78 Bucureşti Nord – Budapesta – 80 minute
  • R 9551 Orşova – Caransebeş – 100 minute

între Campina-Floresti Prahova  (secţia Ploieşti Vest– Câmpina)

  • IR 1932 Oradea – Mangalia – 44 minute (plecare total 107 minute, din care 63 minute au fost restricţii pe infrastructură)
  • IR 1941 Satu Mare – Mangalia -195 minute
  • R 3041 Ploieşti Sud – Braşov

Trenul IR 407 Budapesta– Braşov a sosit în Episcopia Bihor cu 118 minute intârziere de la administratia MAV.

 

Circulația în zonele afectate se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre situaţia circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.

CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură -CFR SA, tracţiune diesel, după producerea deranjamentelor.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru problemele întâmpinate.

 

Mai multe trenuri operate de SNTFC CFR Călători au înregistrat joi seara întârzieri uriașe, de sute de minute, din cauza lipsei tensiunii în rețeaua de contact. Șase trenuri, dintre care două internaționale, au fost blocate în câmp din cauza lipsei de tensiune

Urmare a avizării managerului de infrastructură – CFR SA privind lipsa de tensiune în linia de contact şi întreruperea circulaţiei pe mai multe magistrale, erau afectate joi seară următoarele trenuri ale CFR Călători:

– între staţiile Măgheruş Şieu – Şintereag: IR 366 Braşov – Budapesta

– între staţiile Ilva Mică – Ilva Mare: IR 1832 Cluj Napoca – Galaţi şi IR 1833 Iaşi – Timişoara Nord

– între staţiile Bretea Streiului – Deva: IR 74 Braşov – Budapesta, IR 1836 Cluj Napoca – Bucureşti Nord şi R 2043 Simeria – Arad.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că traficul feroviar era întrerupt pe intervalele de staţii Măgheruş – Şintereag, Năsăud – Beclean, Ilva Mica – Ilva Mare, Silhoasa – Larion, Iacobeni – Argestru şi Câmpulung Est – Câmpulung Modovenesc, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, manifestate în nordul ţării, unde se înregistrează rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale.

Pe cele 6 intervale de staţii era întreruptă, joi seară, alimentatrea cu energie electrică a firului de contact, iar trenurile sunt oprite temporar în staţiile adiacente sau în linie curentă.

 

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției