majorete NadlacRecent, în localitatea Totkomloș din Ungaria a avut loc cea de-a XI-a ediție a unui deosebit festival al majoretelor, intitulat Mazsorett Talakozo 2013, adică „Întâlnirea majoretelor“.
Ca în fiecare an, la această manifestare au participat și celebrele majorete nădlăcane, cele care cu ani în urmă au adus în viața socio-culturală a județului nostru acest minunat spectacol de tinerețe și grație.
La ediția din acest an majoretele nădlăcane au fost invitate de președinta Clubului de majorete din localitate și organizatoarea spectacolului, Andrea Keresztes Deak.
Au făcut deplasarea majoretele de la C.S Victoria Nădlac, mai exact grupele The Roses (vârsta 14 ani, fete) și Buterfly (vârsta 16 ani, fete) coordonate de profesoara Paula-Lucia Illyes.
Spectacolul a debutat cu defilarea trupelor participante prin Parcul Erzsebet, pe muzică de fanfară. La ora 15 a început spectacolul în aer liber pe scena din Parcul Central.
Grupele din Nădlac au evoluat cu opt dansuri: în prima parte au prezentat patru marșuri, folosind ca accesorii pompoane, bastoane și steaguri; apoi au fost prezentate cele două dansuri moderne, câștigătoare la Concursul din Mako Ungaria.
În finalul evoluției au impresionat publicul dar mai ales pe părinții și bunicii care i-au însoțit cu două dansuri mai deosebite unde grupa Batterfly a folosit un nou accesoriu: panglica dublă, iar grupa The Roses a folosit baston alb și o pălărie. „Toată munca, toată strădania precum și talentul fetelor a fost răsplătit de gazde cu multe-multe aplauze și felicitări, dar și cu dulciuri. Mulțumim conducerii C.S. Victoria Nădlac, Primăriei Orașului Nădlac pentru tot sprijinul acordat și părinților din grupa mică de majorete care ne-au însoțit la acest spectacol“, a spus cu emoție, la final, pro- fesorul coordonator Paula-Lucia Illyes.

Recomandările redacției