Сa în fiecare an, arădenii își vor omagia eroii căzuți la Revoluția din decembrie 1989, în cadrul manifestărilor ce vor avea loc în municipiu, în zilele de 21, 22 și 23 decembrie.Reprezentanții Instituției Prefectului au transmis programul acestora. Astfel, pe 21 decembrie 2018 se vor depune jerbe și coroane de flori la obiectivele cunoscute de arădeni, refăcându-se astfel itinerariul făcut de cei care au participat la Revoluție.

De la ora 7:40 se va porni de la Orologerie, continuându-se cu uzina Strungul, la ora 8:10 Calea Victoriei. De la ora 8:40, la Biserica „Paraclisul Martirilor”, din Piaţa UTA, se va ține o slujbă de pomenire. Începând cu ora 9:00, se vor depune jerbe la Troiţa Eroilor, din cimitirul Eternitatea, iar la ora 9:30 se va ajunge la Crucea Eroilor, din Piaţa Revoluţiei.

Seara, la ora 18:00 vor fi depuse coroane la Monumentul Eroilor, din Piaţa Revoluţiei.

În cea de a doua zi, pe 22 decembrie, ceremonialul va începe de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor, din Piaţa Revoluţiei.

Aici se va ține o slujbă la care vor lua parte reprezentanții asociaţiilor de revoluţionari, autorități locale, reprezentanți de instituții, de partide și cadre militare în rezervă și retragere. Ceremonialul religios va fi oficiat după intonarea imnului de stat, iar acțiunea va cuprinde și alocuțiuni.

Manifestările vor continua, la ora 11:00, la Monumentul dedicat eroilor Revoluției din Decembrie din fața clădirii Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

De asemenea, la Garnizoana Arad – Monumentul din Subcetate, eroii Revoluției din Decembrie 1989 vor fi omagiați solemn cu începere de la ora 11:30. Și aici, va fi oficiată o slujbă religioasă, la final depunându-se coroane de flori. De la ora 12:00 se vor depune, de asemenea, coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor de la Făt-Frumos.

Seria manifestărilor se va încheia pe 23 decembrie, de la ora 12.00, la monumentul „Toth Sandor”, de pe faleza Mureșului, în apropierea podului Decebal.

Recomandările redacției