macuta8După cum se știe, pe lista neagră anunțată de Adrian Falub în această iarnă se afla și numele lui Marius Chindriș. Până la urmă, tânărul mijlocaș ofensiv a rămas în Calea Aurel Vlaicu, dar rar a prins lotul de 18 în acest retur. Cum împotriva Damilei Măciuca, utiștii au avut destule probleme de lot, fotbalistul crescut de Atletico Arad a făcut deplasarea la Drăgășani și a și jucat un meci oficial după mai bine de cinci luni de zile. „Pentru ceea ce aveam noi nevoie la Drăgășani, adică un jucător care să paseze mai bine ca Lazea și să iuțească puțin jocul, Chindriș s-a descurcat bine. A făcut o repriză destul de bună sâmbăta trecută”, a recunoscut antrenorul „textilist”.
Într-adevăr, Chindriș pare să-i fi luat fața lui Florin Lazea, care a evoluat mo­dest împotriva formației lui Claudiu Niculescu. „Și în tur, Lazea a început bine, apoi a avut o scădere și în final și-a revenit din nou. Fiind un jucător tânăr, e normal să aibă fluctuații de formă. Să nu uităm că vorbim despre un junior care acum opt luni juca la echipa a doua a clubului. Apoi, nici nu e un jucător care are posibilitățile tehnice de a ieși prea mult în evidență. Munca este principala sa calitate”, a spus Falub despre „închizătorul” de 19 de ani.
Totuși, există mari șanse ca în confruntarea cu Luceafărul Oradea, stafful tehnic „textilist” să nu apeleze – cel puțin din primul minut – pe niciunul dintre cei doi tineri jucători, ci să meargă pe mâna experimentaților Kovacevic și Mărginean în centrul liniei mediane. Monac și Ene ar urma să fie fotbaliștii Under 22 din primul „unsprezece”, iar Dosso atacant central ca al treilea extracomunitar alături de Kovacevic și Feussi.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției