DSVSABoala limbii albastre (Bluetongue) a fost identificată, la sfârşitul lunii trecute, la Buzău, provocând serioase bătăi de cap proprietarilor de animalle şi autorităţilor sanitar-veterinare. Conform procedurilor, ANSVSA a notificat statelele membre ale Uniunii Europene şi a celor membre ale Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE), despre apariţia acestei boli pe teritoriul României. De asemenea, ANSVSA a convocat Grupului Naţional de Experţi pentru Bluetongue, pentru a stabili măsurile care trebuie adoptate în vederea limitării difuzării bolii la efectivele de animale receptive. De menţionat că există deja ţări care au interzis deja importul de bovine şi ovine din România, astfel încât veterinarii trebuie să ia măsuri urgente pentru a ţine virusul sub control. Autorităţile sanitar-veterinare arădene au organizat astfel o serie de acţiuni de informare, pentru ca fermierii să ştie care sunt semnele clinice ale bolii şi care sunt animalele care sunt expuse riscului de a se îmbolnăvi. „Ţinând cont de apariţia unor focare de Bluetongue (Boala limbii albastre) în România, boală care produce pagube economice deosebite, informăm populaţia judeţului Arad asupra semnelor clinice  şi a speciilor receptive. Boala este cauzată de un virus care este transmis de o specie de tânţar şi nu prin contact direct între animale. Sunt afectate toate rumegătoarele: bovine, caprine, ovine, cervidee, neafectând cabalinele sau porcinele. Boala nu afectează omul, iar carnea şi laptele provenite de la animalele bolnave nu prezintă pericol. Principalele semne de boală sunt: hipertermia  (41-42°C), salivaţia excesivă care treptat se transformă în secreţii mucopurulente, formând prin uscare cruste la nivelul nărilor şi botului. Ulterior apar edeme (umflături) pe buze, faţă, urechi, hemoragii mici la nivelul mucoaselor din zona capului urmate de edemaţierea limbii care face respiraţia foarte dificilă. Animalele au greutăţi în hrănire, slăbesc progresiv şi scade producţia de lapte până la dispariţie”, susţine Viorel Agud, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.

Boală fără leac

Agud a ţinut să precizeze că până în momentul de faţă, pe raza judeţului nu au fost identificate animale care să se fi îmbolnăvit de Bluetongue. Veterinarii susţin că pentru a preveni apariţia bolii trebuie făcute periodic activităţi de dezinsecţie, având ca ţintă ţânţarii care transmit boala.

„Nu există un tratament specific pentru boala limbii albastre. Proprietarii de animale au obligaţia să  anunţe imediat medicul veterinar de apariţia unor semne de boală la animale, a cazurilor de moarte suspectă sau tăierii de necesitate. În plus trebuie respectate regulile sanitare veterinare şi de zooigienă privind popularea, exploatarea şi transportul animalelor vii. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad a organizat o intâlnire de informare şi instruire cu medicii veterinari oficiali, cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale crescătorilor de bovine şi ovine, cu reprezentanţi ai firmelor de transport animale, cu privire la profilaxia generală ce trebuie respectată pentru prevenirea introducerii virusului Bluetongue în zonele actualmente libere de boală cum este şi judeţul Arad”, a mai spus Agud.

Recomandările redacției