Mega-razie a polițiștilor rutieri; aproape o mie de șoferi, luați la puricat

0
389

Sute de șoferi au fost opriți în trafic de agenții de la Rutieră, în decursul a cinci zile. Polițiștii rutieri, împreună cu cei de ordine publică au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 13-17 noiembrie, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legislației rutiere. În activități au fost implicați 102 polițiști rutieri și 169 de polițiști ai structurilor de ordine publică din municipiu și județ.

În cele cinci zile au fost aplicate 797 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 537.290 de lei, dintre care: 282 pentru nerespectarea regimului legal de viteză; 47 pentru abateri ale pietonilor; 77 pentru abateri ale bicicliștilor; 19 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor; șase pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor; 13 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice; nouă pentru opriri nejustificate și deplasare pe banda de urgență pe autostradă; șase pentru efectuarea de depășiri neregulamentare; 338 pentru alte abateri.

Au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare și reținute 47 de permise de conducere, dintre care: 13 pentru consum de alcool; 19 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor; șase pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor; trei pentru depășirea limitei de viteză; șase pentru efectuarea de depășiri neregulamentare.

Polițiștii au întocmit 23 de dosare penale, dintre care: 10 pentru conducere fără permis; 10 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe; două pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat; unu pentru refuz/sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei; unu pentru infracțiuni de altă natură.

Trei conducători auto au fost depistați în trafic cu alcoolemii de peste 1‰ – pe strada Poetului, un arădean de 37 de ani, cu o alcoolemie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat; pe raza localității Sântana, un bărbat de 41 de ani, din Sântana, cu o alcoolmie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără permis de conducere; pe DJ 709, pe raza localității Șiria, un bărbat de 43 de ani, din Bârzava, cu o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.