pancotaGruparea din Podgorie n-a avut prea mult timp de lins răni după eșecul de la Cluj. Șoimii Pâncota e în fața celei de-a doua deplasări consecutive, iar acum miza se întinde până în play-off. Arădenii sunt, sâmbătă, pe terenul noului lider, Metalurgistul Cugir.
„Sperăm să ne fi remontat din punct de vedere moral în această săptămână. Am avut o mică șe­dință împreună cu conducerea primăriei, am decis să uităm acele momente de la Cluj, în care nu           ne-a ieșit nimic”, a mărturisit Pavel Piroș. Președintele Șoimilor a adăugat că alb-negrii sunt bine montați: „Plecăm cu gândul de a obține un rezultat bun. În afară de Suciu,  accidentat, lotul este la discreția profesorului Cuedan, astfel încât să găsească soluția cea mai bună. Am lucrat foarte mult la psihic, la determinarea lor, să-i facem să înțeleagă că dorim enorm play-off-ul și să câștigăm toate meciurile care urmează. Sper că au înțeles, vor juca pe o primă, zic eu, substanțială”.
Șoimii Pâncota ar putea intra pe teren în alcătuirea Irimia – Iovan, Lung, Lengyel, Rusu – Maghici, Issa, Dubeștean, Bulzan – Mihai, Gado.
Arbitri: Răzvan Drăgoi – Raul Ghiciulescu, Cristian Pleșa (toți Timișoara). Observatori: Nicușor Asandei (Reșița), Constantin Mara (Predeal).

Recomandările redacției