Premiere-aradeana-la-U81Luna martie pentru șahul juvenil e o perioadă de pregătire intensă în vederea Campionatelor Naționale de copii și juniori ce au loc la începutul lunii aprilie în stațiunea vâlceană Călimănești – Căciulata. Astfel un grup numeros de mici șahiști arădeni de la clubul Vados și de la Palatul Copiilor au participat la un puternic turneu zonal la Timișoara – Cupa Mediator. Au participat peste 120 de jucători, șahiștii arădeni fiind printre protagoniștii întrecerii, obținând 12 medalii. La openul copiilor de 8 ani, arădenii au făcut legea, doominând concursul cu autoritate. Campion absolut al categoriei a fost Răzvan Unguroiu, primele trei locuri la băieți fiind ocupate de Nichita Gîdin­ceanu, Filip Magold și Fabian Hălmăjan. La fete, Oana Babău a jucat foarte bine și doar o ratare în ultima rundă a făcut să terminedoar pe 2, bronzul fiind ocupat de Gyarmati Sara, la primul ei turneu omologat. La 10 ani s-au remarcat în mod deosebit fetele, care au obținut medalia de argint prin Sonia Varga și medalia de bronz prin Larisa Șarga.
„Veteranii” Victor Moțiu și Alex Balaban – Voia (10 ani) au decis să joace în openul celor mari de 16 ani, unde au obținut premii speciale, locul 1 la 12 ani (Victor) și locul 3 la 12 ani (Alex). Premii speciale aumai obținut aici – Lorena Guiu – bronz la fete 12 ani, Anamaria Munteanu – bronz la fete 14 ani. Pentru cei mici urmează ultimele teste înaintea finalelor naționale la Arad – Cupa Primăverii (21-22 martie, Liceul Caius Iacob) – turneu de șah clasic organizat de clubul Vados și Cupa Palatului (28-29 martie, Galleria Arad) – turneu de șah rapid organizat de Palatul Copiilor Arad.

Recomandările redacției