petcutContra UTA-ei, Mihai Petcuț și-a băgat elevii în atmosfera ultimei deplasări a sezonului din C5, pe care cei de pe malul Crișului Alb o susțin la Satu Mare.
Antrenorul Naționalului din Sebiș s-a arătat mulțumit de repetiția făcută pentru meciul de sâmbăta viitoare. „Pornind de la prima repriză a partidei, am vrut să-mi dau seama ce schimbări mai trebuie să fac în echipa ce va începe meciul de la Satu Mare. Nu m-a interesat să o contracarez pe UTA cu schimbările de sistem sau a jucătorilor pe posturi, ci să ne pregătim pentru partida oficială cu Olimpia. Eu zic că am reușit de multe ori să ne ridicăm peste nivelul unui joc amical și aici mă refer în special la angajamentul băieților. Tot respectul pentru cei de la UTA că au fost înțelegători cu noi și nu au ripostat la unele intrări mai tari ale noastre. Una peste alta, ne-am prezentat bine, având în vedere calitatea adversarului”, a explicat tehnicianul „alb-albaștrilor”.
Totuși, a existat un aspect ce l-a nemulțumit pe Petcuț, care s-a arătat îngrijorat de erorile din defensiva sa. „Am luat patru goluri doar pe greșeli personale, ce se puteau evita. Le-am și spus în vestiar că e păcat de jocul bun pe care l-au făcut din moment ce au apărut acele erori. Dar, dacă vom eli­mina aceste greșeli, vom termina cu capul sus acest campionat”, consideră antrenorul Naționalului.

Recomandările redacției