Economisirea resurselor, indiferent că sunt energetice sau de altă natură, este o responsabilitate a noastră, a tuturor, faţă de natură şi cred că o temperatură potrivită (în casă, n.r.) este în jurul valorii de 19-20 de grade, dar „depinde de câţiva factori”, a afirmat, joi seara, la finalul şedinţei de Guvern, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Dan Drăgan, conform digi 24. „În luna august nu ştiu dacă am măsurat temperatura în birou, dar vă pot asigura că am folosit aerisirea naturală, am avut geamul deschis, deoarece nu folosesc foarte mult aerul condiţionat ca persoană, deoarece am nişte probleme medicale. Acasă folosim o temperatură care să asigure un nivel confortabil şi decent pentru cei mici şi, totodată, pentru a reuşi să economisim resursele pe care le avem la la dispoziţie. Economisirea resurselor, indiferent că sunt energetice sau de altă natură, cred că este o responsabilitate a noastră a tuturor faţă de natură, faţă de resursele pe care le avem la dispoziţie. Vă pot spune că am termostate şi cred o temperatură potrivită este în jurul valorii de 19-20 de grade. Depinde cu siguranţă şi de temperatura exterioară, şi de momentul în care copiii pot fi răciţi sau nu. Depinde de câţiva factori”, a declarat Drăgan, citat de Agerpres. Acesta a adăugat că este nevoie „să păstrăm un echilibru între nevoile noastre şi nevoia de a fi atenţi cu mediul, dar şi cu prezervarea resurselor pe care le avem la dispoziţie”.

Sursa digi 24

Recomandările redacției