Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% din 1 ianuarie, astfel că alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani ajunge la suma de 214 lei pe lună, a transmis ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook, potrivit digi24.ro.

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, a transmis ministrul Muncii.

Turcan a precizat că alocațiile pentru copiii până în doi ani și pentru copiii cu handicap, cu vârsta de maximum 18 ani, vor creşte la suma de 427 de lei pe lună.

Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar”, a precizat ministrul Muncii.

Senatul a votat ca alocațiile copiilor să fie majorate cu 20% de la 1 ianuarie. Din 2022, suma alocației se va indexa anual cu rata inflației. De asemenea, senatorii au mai operat și alte modificări asupra proiectului de lege trimis înapoi de președintele Klaus Iohannis pentru reexaminare. Camera Deputaților are votul final în Parlament asupra acestui proiect care modifică OUG privind alocațiile.

Recomandările redacției