filaEtichetată de Alfred Einstein drept „artă a credinţei absolute”,  a  unei „conştiinţe ferme de copil al lui Dumnezeu”, muzica lui Anton Bruckner, nu a putut fi comparata cu nici un  alt demers al timpului său. Dacă alţi compozitori ai secolului al XIX-lea s-au dedicat ocazional lucrărilor spirituale, arta sonoră a lui Bruckner s-a dezvoltat în cadrul Bisericii şi chiar şi simfoniile sale, destinate lumii laice rămân în esenţa lor pătrunse de un suflu mistic profund. Lucrările sale religioase sunt scrise într-un stil grandios, în care îşi dau întâlnire vechea polifonie şi tehnica fugii cu sunetul şi coloritul orchestrei romantice târzii.
Prima seara de joi a lunii mai, este un prilej extraordinar pentru audiţia celei mai complexe şi cizelate dintre missele sale, cea de a treia, în fa minor, un eveniment realizat prin efortul comun al Corului Academic, pregătit de dr. Robert Daniel Rădoiaş, al Orchestrei simfonice şi al invitaţilor de excepţie ai Filarmonicii, dirijorul Roberto Salvalaio  – Italia, soprana Diana Trivellato – Italia, mezzosoprana Nadiya Petrenko, tenorul Adrian Dumitru şi basul Iustinian Zetea.
Reluată după mai bine de un deceniu de la includerea ei pe lista de prime audiţii  şi în repertoriul de concerte al Aradului, Missa în fa minor reprezintă una dintre cele mai mari provocări din cariera  ansamblurilor vocal simfonice de pretutindeni, seara de  7 mai 2015, de la ora 19.00, confirmând încă o dată prestigiul acumulat de-a lungul timpului de aparatul nostru mixt de concert.

Recomandările redacției