Șeful demisionar al Interpol, ministrul adjunct al Securității publice Meng Hongmei –  dat dispărut acum câteva zile – a „luat mită” a anunțat luni Beijingul, la câteva ore după ce s-a anunțat punerea sub acuzare a lui Meng.

Meng „a acceptat mită și este suspectat că a încălcat legea“, a afirmat, într-un comunicat, ministerul Securității publice, fără a oferi alte detalii.

Interpol a anunțat duminică demisia șefului său, dat dispărut de peste zece zile. eful Interpol a fost dat dispărut după ce, pe 29 septembrie, a venit în China din Franța.

O persoană care cunoaște evoluția anchetei efectuate de autoritățile franceze spune că prima ipoteză de lucru a fost că Meng a supărat cumva autoritățile chineze și a fost arestat. „Franța este uluită de situația președintelui Interpol și îngrijorată de amenințările la adresa soției lui”, a transmis ministerul de interne de la Paris.

Soția lui Meng, care a rămas cu copiii în Lyon, primește protecție, potrivit unei surse polițienești.

Ziarul South China Morning Post din Hong Kong a scris, citând o sursă anonimă, că Meng a fost ridicat pentru a fi interogat din momentul în care a ajuns în China, dar nu se știe de ce. Nu se știe nici de ce Meng, numit președinte al Interpol în urmă cu doi ani, a mers în China.

În ultimii ani au existat mai multe cazuri de înalți oficiali chinezi care au dispărut fără nicio explicație, abia după săptămâni sau luni guvernul anunțând că au fost puși sub acuzare, adesea pentru corupție.

Poliția franceză a demarat o investigație după ce soția lui Meng Hongwei, directorul Interpol, l-a dat dispărut pe soțul ei. Soția lui Meng, care trăiește în Lyon, unde este sediul Interpol, a contactat poliția pentru că nu a mai primit niciun semn de la soțul ei de când acesta a plecat în China, țara sa natală, pe 29 septembrie, au spus sursele citate.

Meng a fost viceministru al Securității Publice în China, potrivit site-ului Interpol. El a fost ales în funcția de președinte al structurii Interpol în noiembrie 2016, mandatul fiind de patru ani.

Recomandările redacției