Mitingul de un milion de oameni al diasporei a intrat la… apă

0
400

Anunțat de mai bine de două luni de zile, mitingul diasporei, care vroia să mobilizeze un milion de oameni, a strâns doar câteva zeci de mii. Motivul adunării era acela al luptei „contra corupției, a modificărilor aduse legilor justi­ției”. În cele din urmă obiectivul principal a fost spus: demisia Guvernului și alegeri anticipate.

Incidente extrem de violente au avut loc vineri seară la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei.

Fapt este că pe tot parcursul protestului – unele persoane au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle de plastic, dar şi cu pietre desprinse din borduri, iar scutierii au ripostat cu grenade cu gaze lacrimogene.

După ora 23, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Armele celor doi jandarmi care au fost bătuţi au fost sustrase. În urma violenţelor din Piaţa Victoriei, 452 de oameni au fost asistaţi medical, dintre care 70 au fost transportaţi la spital, între ei fiind şi 11 jandarmi. PSD Arad condamnă orice formă de violență, proliferată în cursul adunării publice din Piața Victoriei, „care din păcate a degenerat într-un val de brutalitate, total nespecific poporului român. Este normal ca în societatea românească să existe păreri diferite cu privire la su­biec­te de larg interes național. Nu pretindem că deținem adevărul absolut, însă nuanțele legislative și chiar abordarea unor aspecte de ordin constituțional trebuie să se facă prin dezbateri publice, dublate de dialog parlamentar. Violența nu este o armă politică iar escaladarea ei în planul nesupunerii civice cu nuanțe brutale, duce la decredibilizarea totală a celor care aleg să protesteze pe această cale“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.