Comunitatea din comuna Zăbrani este șocată de moartea lui Darius, copilul de 8 ani care a murit în timp ce se afla la scăldat împreună cu frații săi de 9, respectiv 12 ani. Cei trei frați, din localitatea Neudorf, sat aparținător comunei Zăbrani, se aflau la joacă la o balta situată într-un loc retras, între Nedorf și Lipova. La un moment dat, cei doi frați au realizat că fratele lor mai mic este în apă și nu mai poate ieși. Au fugit repede înspre drumul principal, se pare cu ajutorul unei biciclete. Dar chiar și așa, drumul se afla la o distanță de aproximativ 5 kilometri. Au alertat șoferul unui camion, care a sunat la 112.
Până au ajuns echipajele de urgență, Darius stătuse în apă aproximativ 2 ore, practic nemaiavând nicio șansă de supraviețuire.

Darius se afla în clasa I, la Școala Gimnazială Adam Muller Guttenbrunn din Zăbrani.
“Cu profundă tristețe, conducerea școlii, cadrele didactice și elevii au aflat vestea trecerii premature în neființă a elevului Petrescu Darius din clasa I.
În aceste clipe de durere nemărginită, transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei îndurerate. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către cei care l-au iubit și l-au cunoscut.
Dumnezeu să îl odihnească în pace, iar familiei să îi dea putere și mângâiere pentru a trece peste această pierdere greu de cuprins în cuvinte”, transmit reprezentanții școlii.
Dumnezeu să-l odihnească!

Știrea inițială: https://www.glsa.ro/tragedie-fara-margini-pentru-o-familie-din-neudorf-un-copil-de-8-ani-a-murit-se-afla-impreuna-cu-fratii-sai-de-9-si-de-12-ani-la-scaldat/

Lasă un răspuns

Recomandările redacției