Poliţişti, jandarmi şi lucrători ai Poliţiei Locale din Chişineu-Criş au fost angrenaţi într-o acţiune comună pentru prevenire şi combaterea faptelor antisociale de pe raza oraşului, dar şi a satului aparţinător Nădab.
În cadrul acţiunii au fost angrenaţi zece lucrători care au controlat 11 unitări comerciale, printre care şi baruri şi au efectuat controale în gări pentru depistarea persoanelor care cerşesc. Mai mult, din vizorul oamenilor legii nu au scăpat nici 19 persoane cărora le-au fost verificate actele de identitate, iar zeci de autoturisme au fost trase pe dreapta şi controlate.
La finalul acţiunii, cinci persoane s-au ales cu avertismente şi au fost aplicate sancţiuni în valoare de 800 de lei.

Recomandările redacției