Modelul chinezesc

O emisiune văzută, zilele trecute, la un post de ştiri, în care se vorbea despre modul în care a reuşit China să intre în Mileniul III m-a pus serios pe gânduri. Invitatul comenta un documentar realizat de o televiziune occidentală care a surprins cum nu se poate mai bine secretul urmaşilor Imperiului de mijloc. Partidul Comunist conduce ţara la fel cum o conduceau împăraţii acum sute şi sute de ani, cu mână forte. Generaţiile de comunişti chinezi care au ajuns la putere după anii ´80 – ´90 au înţeles că trebuie să renunţe la dogmatismul păgubos care a dus la apariţia Revoluţiei Culturale şi trebuie să se adapteze la economia de piaţă. Şi au reuşit să facă din China una dintre cele mai mari puteri economice şi militare ale lumii, prin muncă, ordine şi disciplină. Mai mult, au reuşit şi să se unească cu Hong-Kongul, insula controlată de Imperiul Britanic timp de 155 de ani.
La noi în schimb, după Revoluţia din ´89, noua generaţie de lideri comunişti, vopsiţi peste noapte în democraţi, avându-l ca exponent de frunte pe Ion Iliescu, au renunţat şi ei la dogmatism, dar n-a reuşit decât să prade tot ceea ce s-a adunat pe vremea comuniştilor. Cât despre reunificarea ţării, preşedintele de atunci, susţinut de Moscova, nici nu se putea gândi să ia Basarabia şi Bucovina de Nord înapoi. La 23 de ani de la Revoluţie, după ce am avut parte de tot felul de mineriade, crize şi scandaluri politice fără sfârşit, am ajuns ca mulţi dintre noi să regrete că secretarul general al PCR şi consoarta lui au fost împuşcaţi în ziua de Crăciun.
Nu pot să neg, că şi în România s-au făcut progrese importante faţă de Epoca de Aur, libertatea de exprimare şi libertatea de circulaţie în Europa fiind cele mai importante din punctul meu de vedere. Lipseşte însă siguranţa zilei de mâine, pentru că liderii noştri politici de până acum nu au învăţat să conducă economia României prin criză aşa cum conduc econonia ţării lor chinezii, dacă tot am vorbit despre ei în începutul editorialului.
Cu mici excepţii, România nu a învăţat să-şi joace cartea pe scena mare a politicii internaţionale şi nici să-şi apere fraţii aflaţi la ananghie. Minoritatea românească din ţările cu care ne învecinăm are mult mai puţine drepturi decât ungurii din România şi ceea ce este iarăşi foarte grav, este că influenţa comuniştilor bolşevici din Basarabia începe din nou să crească, după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de pro-europeanul Vlad Filat. O ţară pu­ternică şi care ştie ce vrea, care îşi cunoaşte interesele, n-ar trebui să admită o nouă ocupare a Basarabiei de forţele filo-ruse. Dacă pentru moment nu este posibilă unirea propriu-zisă cu românii de peste Prut, trebuie să facem tot ceea ce ţine de noi ca această unire să se facă în cadrul Uniunii Europene. Şi iar mă întorc la China. Ori de câte ori Taiwanul, care este de facto o altă ţară, însă este considerat că face parte din Republica Populară Chineză, a făcut vreo mişcare „suspectă”, Guvernul de la Beijing a recţionat dur, semn că a avut conducători adevăraţi. Poate că şi guvernanţii României ar trebui să se gândească, din când în când, să adopte modelul chinezesc, atunci când interesele ţării o cer.