avram iancuRecent s-au împlinit 80 de ani de la realizarea şi inaugurarea monumentului lui Avram Iancu, amplasat, până nu demult, la halta CFR Ţebea, care, mai apoi, a fost strămutat la Baia de Criş, valoroasă operă de artă, considerată cea mai reuşită, adevărată, autentică reprezentare a marelui erou naţional. Cu prilejul vizitei regale din 1924 ghereta de lemn din Sătuţ (Ţebea) folosită ca haltă, a fost înlocuită printr-o construcţie solidă din piatră şi cărămidă pe aliniamentul Cimitirului Eroilor (existentă şi în prezent), după 10 ani fiind renovată şi înzestrată cu un excelent monument a lui Avram Iancu, operă originală – unicat în ţară.

Macheta statuii a fost executată în mod gratuit de sculptorul Radu Moga – Mânzat, fiu de ceferist, profesor al liceului din Brad. Cheltuielile de turnare în bronz şi de execuţie a postamentului au fost susţinute de muncitorii ceferişti de pe linia Brad – Arad (în mod special de cei din Zărand). Bustul de 0,80 m îl înfăţişează pe Iancu aşa cum arăta în timpul revoluţiei, tânăr şi frumos la 24 de ani, cu figura energică, demnă de un adevărat conducător. Dispus pe un platou de circa 1 m2, aşezat pe un soclu de granit drept, de 1 m înălţime, susţinut de un piedestal piramidal, format din 3 rânduri de granit cubic, aşezat la bază pe 4 trepte de piatră. Pe soclu (faţă) apare inscripţia „IANCU”, în spate „1934″ şi pe o plăcuţă din bronz „Ridicat de personalul de întreţinere al Inspecţiei L 5 Arad”. Monumentul (din amplasamentul iniţial) era încadrat de o grădiniţă cu rondouri de trandafiri, pe fundalul unui şir de brazi.

In vederea inaugurării monumentului s-au făcut mari pregătiri. Redăm o adresă a CFR-ului în acest scop : „CFR Inspecţia 5 întreţinere Arad, nr. 524/312/934. Domnului picher Bolea, Brad. La scrisoare Dvs. din 23. V. vă comunicăm că dezvelirea bustului am fixat-o pentru Duminică 10 iunie, orele 14. Rog comunicaţi aceasta şi autorităţilor din Brad să ne dea tot concursul pentru ca reuşita solemnităţii să fie cât mai mare. Un sobor de preoţi să oficieze slujba religioasă, corul din Brad să dea răspunsurile, şcolile şi ţăranii din împrejurimi să fie prezenţi! Comunicaţi Dlui prof. Moga că vom publica în câteva cotidiane din capitală cele ce doreşte, cum că dezvelirea bustului va avea loc la 10 iunie şi că a fost executat de D-sa. Asupra fixării pe postament a bustului şi plăcii, cereţi relaţii de la secţie, căreia i s-a dat dispoziţiuni. Arad 24 mai 1934″ (1)

În scopul reuşitei depline a acţiunii, autorităţile din Brad se implică total. Redăm nota Presbiteriatului Zărand-Brad nr 343/934 edificatoare în acest

sens : „Onorată Direcţiune generală CFR Bucureşti, Funcţionarii CFR aparţinători la Inspecţia 5 întreţinere din Arad, din contribuţii benevole au ridicat la halta «Avram Iancu» din Ţebea, unde este mormântul marelui erou, un monument frumos, ce le poate servi numai spre laudă. Conform adresei numitului oficiu nr. 524/3 12/934, desvelirea monumentulului doresc a se face în 10 iunie a.c. la ora 14, cu un fast deosebit, în cadrul unor festivităţi la care să ia parte şi autorităţile din Brad şi poporul din jur. Spre a se putea aranja aceste festivităţi în cadrul propus, rugăm respectuos Dv. Direcţiune Generală să binevoiască a permite ca în ziua de 10 iunie, între Brad şi Ţebea, pe distanţa de 6 km, la trenul nr. 386 spre Ţebea, iar la întoarcere, la trenul nr. 383 să se ataşeze din gara Brad 5 vagoane în care populaţia să poată călători, gratuit de la Brad la Ţebea. Jertfa subliniată anterior Dvs. precum şi măreţia momentului de faţă reclamă acest sprijin, pe care rugăm a ni-1 acorda. Brad la 31 mai 1934″ (2)

 

„O conştiinţă adânc românească”

 

Astfel că la ceremonia dezvelirii statuii care a avut loc în 10 iunie 1934 au participat muncitorii ceferişti din zonă, delegaţi ai Asociaţiilor CFR din ţară şi Bucureşti, locuitori din Zărand, un mare număr de săteni din Ţebea, cadrele didactice împreună cu toţi elevii liceului din Brad, delegaţi ai prefecturii Deva, oaspeţi, invitaţi. Partea artistică a fost susţinută de fanfara Atelierelor CFR Arad, fanfara minerilor Societăţii „MICA” Brad, corul şi recitatorii Liceului „Avram Iancu” Brad, condus de prof. Gheorghe Pârvu.

După pelerinajul la mormântul lui Iancu şi parastasul religios, la halta CFR s-a desfăşurat mitingul oficial prin dezvelirea statuii, sfinţirea acesteia, depuneri de coroane. în cuvântul său, Inspectorul şef al CFR Arad, Petre Zamfirescu, spunea : „Nu simpla întâmplare sau dorinţa de a înfrumuseţa o staţie au făcut să se înalţe aici un bust al lui Avram Iancu. O conştiinţă adânc românească, o poruncă sufletească trecută pe nesimţite din tată în fiu, din generaţie în generaţie, au făcut să se ridice din bronz şi pe granit figura celui care a sacrificat totul pentru drepturile neamului său românesc. Pentru Dvs. care v-aţi născut şi aţi trăit în aceste minunate văi şi dealuri fiecare om mai în vârstă a ştiut să vă spună ceva despre Avram Iancu, fiecare potecă v-a arătat drumurile lui, fiecare brad v-a înfiorat cu murmurul frunzelor care alinase odinioară întristarea lui … Din necesitatea ce am simţit a răspunde sentimentului Dvs. de mândrie românească, a răsărit bustul pe care îl inaugurăm azi. Vă rugăm să-l păstraţi cu cinste” (3)

Printre alţi vorbitori s-au remarcat în mod deosebit prof. Candin Ciocan, directorul liceului din Brad, care a „electrizat asistenţa”, şi Nicolae Beligan, şeful gării din Brad. Corul a prezentat „Balada lui Iancu”. în melodiile fanfarelor s-au încins hore mari pe tot câmpul dimprejur. Seara s-a încheiat cu o masă festivă la restaurantul gării din Brad.

 

Monument strămutat

 

Timp de 73 de ani, de pe soclul său, cu înfăţişarea lui plăcută, cu privirea sa dârză, Iancu îşi vedea urmaşii mergând la mină sau la câmp. Călătorii cu trenul „în sus” sau „în jos” priveau cu admiraţie şi respect, la fiecare oprire în halta Ţebei, chipul luminos şi hotărât al Iancului, care prin frumuseţea arhitectonică şi peisagistică asigura călătorului şi un izvor de apă rece unic pe linia Brad-Arad (din care se aprovizionau mecanicii, conductorii şi călătorii trenurilor).

În ultima perioadă numărul călătoriilor cu trenul s-a redus şi transportul feroviar în zona Brad s-a redus, fapt ce a determinat încetarea activităţii haltei Ţebea şi odată cu aceasta monumentul a devenit neglijat, de unii uitat, drept pentru care prof. Romeo Farcaş, primarul comunei Baia de Criş, a luat iniţiativa strămutării acestuia la Baia de Criş. în acest sens s-au făcut toate demersurile necesare în obţinerea aprobării strămutării acestui obiectiv. În toamna anului 2007 (la 135 ani de la moartea lui Avram Iancu) monumentul este amplasat în faţa Şcolii Generale „Avram Iancu” din Baia de Criş, respectând întrutotul arhitectura iniţială (cu excepţia înscrisurilor, datorită renovării, ex. lustruirea bustului).

Astfel a doua inaugurare a monumentului lui Avram Iancu, a avut loc la 1 Decembrie 2007, de Ziua Naţională a României, dar şi împlinirea a 10 ani de la atribuirea numelui Şcoala Generală „Avram Iancu” Baia de Criș, în prezenţa Consiliului local, elevi, părinţi, cadre didactice şi localnici „Avrămuţii” de azi îl privesc cu profundă admiraţie şi duioşie, îl omagiază în diferitele activităţi educative, îl preamăresc in poezii şi cântece, îl respectă permanent prin florile recunoştinţei. Mesajul transmis la inaugurarea din 1934 „să-l păstraţi cu cinste” este pe deplin realizat de generaţia actuală.

 

Testamentul lui Iancu

 

Într-un moment de cumpănă al vieţii sale, dezamăgit şi îndurerat de soarta sa şi a neamului său, Avram Iancu şi-a întocmit testamentul – documentul prin care omul îşi asigură legătura în viaţa, cu urmaşii, cu cei dragi, după trecerea în nefiinţă.

Majoritatea testamentelor conţin dorinţa ca urmaşii sau rudele celor care le lasă să dobândească toate bunurile materiale ale celui care părăseşte această lume în care a trăit.

Testamentul lui Iancu, intitulat „Ultima mea voinţă”, face excepţie în această privinţă, fapt ce ne determină să medităm asupra lui.

Şi, pentru că în diferite publicaţii a apărut, sub imperiul amintirii din partea autorilor, la timpul trecut, prezent sau viitor, însăşi esenţa sa, menţionată chiar la începutul documentului, şi anume: „Unicul dor al vieţii mele a fost să-mi văd naţiunea fericită …” sau „Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea fericită …” sau

„Unicul dor al vieţii mele ar fi să-mi văd naţiunea fericită …” redăm textul original după fotocopia documentului publicată în albumul „Avram Iancu” al lui Ion Miclea, editat de Revista Transilvania, Sibiu -1984, pag. 10 (vezi coperta spate).

„Ultima mea voinţă. Unicul dor al vieţii mele fiind ca se-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care, după puteri am şi lucrat până acuma. Durere fără mult succes, ba togma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa aduse să prefac în nimic. Nu sciu câte zile mai pot ave, un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că, viitorul este nesigur; voiesc dară şi hotărât dispun, ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunei pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor pute scoate drepturile naţiunii mele. Câmpeni, 20 Dec. 1850 Avram Iancu m.pr.adv. şi Em.Prefect:”

Acest testament face excepţie de la cele obişnuite în primul rând prin faptul că afost întocmit la vârsta de 26 de ani, etate când nimeni nu se gândeşte la moarte (cu 22 de ani înaintea morţii sale premature). E vârsta la care omul aspiră spre înălţimi şi-şi face planuri de viitor. Primul fragment al testamentului arată că autorul neglijează bunurile materiale, acestea trecând pe planul al doilea, în schimb pune în evidenţă regretulmarelui erou că n-a putut fi mai mult de folos neamului românesc pe care atât de mult 1-a iubit şi preţuit militând consecvent pentru înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor sociale şi naţionale.

Autorul testamentului este îngrijorat şi de faptul că năzuinţele sale şi speranţele pentru care a luptat s-au spulberat. Înfrânt mişeleşte în lupta dreaptă pentru soarta moţilor săi, Iancu se consideră zdrobit şi moral. Tot ceea ce a dorit să înfăptuiască pentru semenii săi sunt acum iluzii deşarte. În perioada de după revoluţie el devine martorul cruzimii asupritorilor interni şi externi, dar mai ales nu poate suporta

suferinţele naţiunii sale, tenebrele nedreptăţii seculare, opresiunile de tot felul.

Îngrijorat de soarta poporului, deplânge situaţia în care a ajuns, dar deplânge şi propria-i soartă, asumându-şi răspunderea morală că nu l-a putut ajuta şi sluji după cum ar fi dorit. În lupta sa a sperat în realizarea unei naţiuni fericite, în obţinerea unor drepturi fireşti, care i-au ocolit pe moţii săi secole de-a rândul. Speranţele luptei sale „se prefac în nimic”. Disperat îşi vede moartea aproape şi consideră, ca ultimă posibilitate de sprijinire a neamului său, donarea a tot ce a moştenit şi înfăptuit „toată averea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunei” din dorinţa de a seînfiinţa o Academie de Drept în Ardeal.

Testamentul conţine dovada demnităţii şi lucidităţii, a înaltelor sentimente patriotice nutrite de marele erou pentru neamul românesc. Este o nouă expresie dedăruire sufletească, a purităţii sale spirituale, a legăturii sale cu glia străbună, cu jertfele înaintaşilor săi. În scurta, dar demna sa existenţă Avram Iancu şi-a închinat întreaga viaţă binelui naţiunii, dând dovadă şi exemplu urmaşilor, de spirit desacrificiu, curaj eroic, dăruire supremă, înalte sentimente patriotice.

Nicolae Cristea

Recomandările redacției