Titlul comentariului de faţă l-am împrumutat de la cunoscuta lucrare a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, publicată în anul 1910. Atunci, Dobrogeanu-Gherea încerca să desluşească motivele economice care au condus la înrăutăţirea fără precedent a situaţiei ţăranilor regăţeni, proaspăt ieşiţi din răscoala din 1907. Acum, în zorii celui de-al treilea mileniu creştin, ţăranii români sunt iarăşi supuşi presiunilor venite din partea unor „ideologi” de la răsărit, care îi îndeamnă să se opună din răsputeri prospecţiunilor geologice pentru depistarea rezervelor de aur, de petrol sau de gaze naturale din subsolul patriei. Se ştie că, prin grija bunului Dumnezeu, România exploatează din subsolul propriu aproape trei sferturi din necesarul de petrol şi gaze naturale. Cu alte cuvinte, suntem aproape independenţi faţă de importul de petrol sau de gaze ruseşti, iar dacă am mai exploata şi rezervele de care dispunem în Marea Neagră şi în celelalte zone cu zăcăminte generoase din ţară, ne-ar mai păsa de ifosele de la Kremlin cât de ploaia de-alaltăieri. Acesta este şi motivul pentru care firmele de prospecţiuni geologice au primit autorizaţie din partea statului român să cerceteze subsolul patriei. Interesul nostru naţional este să fim total independenţi faţă de Moscova, deoarece numai în acest caz îi vom putea susţine pe fraţii noştri din Moldova de peste Prut, sau pe cei din nordul Bucovinei.  Bulgarii, de exemplu, sunt aproape total dependenţi de petrolul şi de gazele naturale venite din Rusia, la fel cum sunt şi vecinii noştri maghiari. În acest context geopolitic, devine cât se poate de evident care au fost raţiunile strategilor NATO atunci când au amplasat scutul anti-rachetă în România şi nu în altă ţară dependentă din punct de vedere energetic de Moscova. În anul 1907, ţăranul regă­ţean crăpa de foame şi de frig pentru că nu avea pământ şi era total dependent de „pofta” boierului. În 2014, ţăranul român poate ajunge în aceeaşi situaţie dacă nu devine conştient de pericolele dependenţei energetice. După 1945, Rusia exporta ideologie comunistă şi aproape că reuşise să aducă în sapă de lemn jumătate din Europa. Astăzi, Rusia exportă petrol şi gaze naturale, condiţionând calibrul robinetului de supunerea absolută faţă de Kremlin. Astfel, între dependenţa energetică de astăzi şi dependenţa ideologică de ieri nu mai este niciun fel de diferenţă. Cât ne priveşte pe noi, românii, bunul Dumnezeu ne-a dat trei sferturi din ceea ce ne trebuie; mai rămâne să ne acoperim şi celălalt sfert…

  • A.Radeanu spune:

    Din pacate, acele prospectiuni de care vorbiti nu cauta combustibili fosili clasici, ale caror arealuri sunt cunoscute de peste 100 de ani. Cauta gaze de sist, iar exploatarea acestora poate provoca daune incalculabile si ireversibile mediului natural, localitatilor si terenurilor agricole. Asta ar fi o cauza pentru care „neoiobagii”, dar si unii vizionari ca Musca, se manifesta impotriva prospectiunilor. A doua situatie ipotetica, dar perfect posibila, este legata de nesiguranta folosului – pentru popor si pentru independenta lui energetica – a exploatarii acestor bogatii cu care ne-a fericit Dumnezeu. Din exeprienta anterioara, prea putin ar reveni Romaniei, cea mai mare parte a foloaselor banesti si energetice le-ar trage companiile straine, de orice nationalitate ar fi ele, care ar obtine, prin coruperea decidentilor romani, contracte avantajoase pe termen lung. Din pacate, ca in intreaga noastra istorie, ne aflam la confluenta intereselor marilor puteri, niciunul favorabil Romaniei.

  • Brigitte spune:

    Daca ne raman noua foloasele sa se exploateze.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției