uavSecţia de gimnastică aerobică a CSUAV Arad şi CS Urania a avut rezultate foarte bune în acest început de an. Gabriel Bocşer a cucerit medalia de aur în Azerbaidjan, în proba de grup seniori, alături de colegii săi din lotul naţional. A urmat apoi Openul Cehiei, acolo unde elevii Ramonei Haidu au reprezentat România. Într-o companie selectă, cu componenţi de lot naţional din 12 ţări, gimnaştii arădeni au cucerit 9 medalii. Alexandra Perpelici şi Francesca Morar, la individual, Meszar Zsofia, Huber Barbara şi Francesa Morar la trio, s-au clasat la final pe locul . Apoi, Larisa Cuzmanov, Melinda Timotity şi Larisa Barna, la grup şi Denis Sîrcă, la individual, au urcat pe a doua treaptă a podiumului, în vreme ce Daciana Neciu, la senioare, Larisa Cuzmanov, la individual, Denis Sîrcă şi Larisa Cuzmanov, la pereche mixtă şi Larisa Cuzmanov, Melinda Timotity şi Larisa Barna, la trio, s-au ales cu medalii de bronz.
„A fost o onoare pentru noi să reprezentăm România. Obiectivele principale pentru începutul anului 2015 sunt Jocurile Europene din Azerbaidjan, unde sperăm ca Gabriel Bocşe să participe la două probe şi Campionatul European din Portugalia, unde sperăm să avem reprezentanţi la senori şi juniori. În acest sens, vom participa cu patru junioare la un concurs de selecţie: Morar Francesca, Nenciu Daciana, Meszar Zsofia și Huber Barbara. Să nu uităm nici de un concurs internaţional în Japonia pentru Gabriel Bocşer, concurs ce va avea loc luna viitoare. Plus Campionatul Naţional şi o tabără de pregătire cu un concurs în Ungaria”, a spus antrenoarea Ramona Haidu.
„Vorbim despre rezultate deosebite. Impactul gimnasticii aerobice e tot mai mare pe plan mondial. Sunt şanse mari ca acest sport să fie inclus în programul Jocurilor Olimpice. Şi în acest caz şi în altele, noi, CSUAV Arad, nu investim decât în sportivi care pot aduce medalii. Sportivii din ziua de azi, îmi pare rău să o spun, devin maşinării şi contează mult cel din spatele lui, cel care ştie să apese pe butoane. Din păcate, în Arad vorbim doar despre trei sportivi care fac performanţă. Dacă Aradul rămâne amorf nu ştiu unde va ajunge sportul din oraşul nostru”, a completat Ovidiu Şerban, preşedinte CSUAV Arad.

Recomandările redacției