Noul ministru al Economiei, Irineu Darău (USR), a declarat, la o zi după depunerea jurământului, că va cere demisia conducerilor care duc companiile de stat spre faliment și va continua reformele începute de fostul ministru Radu Miruță.

Într-un interviu acordat miercuri postului RFI, Darău a subliniat că nu este interesat de calcule politice, ci de luarea unor decizii corecte și necesare pentru eficientizarea companiilor aflate în subordinea ministerului.

„Nu am fost niciodată un om confortabil și nu am fost niciodată un om care să facă lucruri pentru el sau pentru viitorul lui politic. Eu voi face ceea ce este corect și consider că ceea ce a început Radu Miruță a fost o cale foarte corectă”, a afirmat ministrul Economiei.

Irineu Darău a precizat că va aplica, la nivelul tuturor companiilor de stat, principiul performanței, de sus până jos, avertizând că lipsa rezultatelor nu va fi tolerată.

„Cineva care duce o companie de stat spre faliment nu are nicio scuză. Se vor găsi metode pentru ca cei care nu au nicio justificare să plece sau să plătească”, a declarat acesta.

Ministrul a mai arătat că se va baza pe o echipă solidă și pe respectarea obligațiilor privind guvernanța corporativă, menționând termenele-limită impuse de AMEPIP.

„Omul potrivit la locul potrivit, dar cu obiective măsurabile, astfel încât să poată răspunde dacă nu le îndeplinește”, a concluzionat Irineu Darău.

Declarațiile vin în contextul presiunilor crescute privind reforma companiilor de stat și îndeplinirea angajamentelor asumate de România în relația cu instituțiile europene.

  • Iucas Mircea spune:

    Da, trebuie stabilite obiective și criterii clare, măsurabile și evaluări periodice iar dacă se constată în continuare că se merge pe pierdere atunci trebuie dat termen final de ajungerea pe plus.
    În caz contrar trebuie să intervină PRIVATIZAREA !!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției