Pistolarii CSM-ului încep acasă, în poligonul de la Arad, noul sezon al Campionatului Naţional de aer comprimat.
După ce o parte dintre ei au revenit deja în competiţii, la finalele de glonţ, ale juniorilor II şi III, ceilalţi vor fi în acest sfârşit de săptămâna abia la primul concurs oficial, după o pauză competiţională de aproape opt luni: „Câţiva au mai tras la finalele de juniori mici, dar restul nu au mai făcut-o în cadru oficial din februarie, când s-au întrerupt competiţiile. CSM Arad aliniază 12 sportivi, de la juniori III până la seniori. Această primă etapă va fi una mai mult de verificare, ţinând cont că venim după o pauză atât de lungă. Se va concura la puşcă şi pistol, la toate categoriile de vârstă”, a declarat antrenorul secţiei de tir la CS Municipal Arad, Gheorghe Pop.
Participă în jur de 60 de sportivi de la cluburi din ţară, urmând să se respecte toate măsurile anti-Covid impuse de autorităţi, de la dezinfectare până la distanţare. Publicul nu are acces în poligon.
Ieri a fost programat antrenamentul oficial, iar începând de azi a luat startul competiției, cu probele de puşcă, urmate de cele de pistol.
Vă reamintim că pistolarii CSM-ului au obţinut 11 medalii la prima întrecere oficială post-pandemie, Campionatul Naţional de juniori II şi III de la Bucureşti, transmit cei de la CSM.
 

Recomandările redacției