Cu această lozincă, îndemn și asigurare, politicienii anilor ’90 au pornit la cules de voturi. Din două motive, această asigurare sau lozincă, adresată, mai ales profitorilor orânduirii comuniste, a avut un efect imediat. Întâi că în anii ’90 s-a pornit cu ne-lucrul, apoi cei „lucizi” și-au dat seama că avem o țară bogată, apărată cu strășnicie de Legea 18 și Decretul 400, care a devenit acum o pradă numai bună de jumulit. Iar pe de altă parte, cum să ne vindem țara, noi proprietarii, producătorii, și beneficiarii? Noua putere instalată promitea că vom fi apărați de moșieri, patronii și capitaliști hămesiți, aliniați la frontiere, gata să ne devoreze.
Să nu creadă cineva că s-a renunțat la lozinca aceasta, ea a primit multiple fețe și s-a transformat într-un modus vivendi, până ce România a ajuns la coada UE. La coada tuturor statisticilor. Am sărăcit, tot ce am moștenit , industrie, bogății naturale, valori imobiliare, totul s-a furat până s-a ajuns la fierul din structura halelor industriale, praful s-a ales. Și totuși, dar dacă a mai rămas ascuns vreun ciolan, și dacă o vindem și ne scapă?
În anii *90 a fost haosul de pe lume, de-a valma, iar în iureșul de îmbogățire, n-a contat decât un singur lucru, valuta, care se putea obține, de către cei naivi, cărând peste granițe, ca furnicile în portbagajele Daciilor, ţesături şi rulmenţi, mărunţişuri şi alcool, acolo totul avea un preţ. S-au speciali­zat oamenii, pe domenii, şi pe cantităţi, au apărut angrosiştii, ce vindeau benzina prin conducte, la sârbi, iar alţi au descoperit că este mai comod şi mai profitabil să devalizezi băncile. Vă amin­tiţi, bunăoară, de Bancorex, a dispărut, iar paguba uriaşă se recuperează – în detaliu – cu bănuţii adăugaţi la preţul benzinei la pompă.
Ne întrebăm, nu ne vine să credem, cum de am ajuns să importăm sare, din industria uşoară n-a rămas nimic, nici chibrituri nu mai fabricăm, nici locomotive electrice, nici irigaţie în agricultură, unde producem doar cu 50% din capacitate? Cum de este mai ieftin să importăm şi românii să fugă să lucreze în alte ţări?
În acei păguboşi ani ’90, tot ce mişca în ţară, industria mai ales, şi exploatarea bogăţiilor naturale erau ale statului, CFR-ul şi Poşta, de asemenea, ale noastre erau, şi de vândut nu le-am vândut, de modernizat nu le-am modernizat, doar le-am devalizat, şi ruinat, iar astăzi dorim să scăpăm de ale, aşa muribunde, în starea în care le-am adus. Auziţi ce condiţii de vânzare oferim, cine cumpără să achite şi datoriile din urmă neachitate.
Este greu să suportăm, pe lângă ruşinea de a fi renumiţi pentru mortalitatea infantilă, ori pentru faptul că se oferă să ne ajute Polonia, şi să ne cumpere Poşta, Ungaria, iar în marketuri să nu găseşti marfă românească; este greu de suportat, aşadar şi o invazie de veşti proaste în mass-media, pe prima pagină. Este greu de suportat şi oferta de modele şi ştiri despre, Pepe, Ză­voranu, Irinel, Elodia etc, ori din viaţa lui Gigi. Nici nu-mi dau seama, se doreşte să devenim la fel cu modelele oferite?
Cu veşti proaste se intenţionează să ne drogheze, să nu vedem dezastrul ori, Doamne fereşte, în ţara noastră nu se mai găseşte nimic bun de povestit? Noi nu mai avem modele? Suntem oare manipulaţi? Se urmăreşte să ne transformăm în roboţi, care să nu mai participe la vot, ori care să voteze la comandă?
Săraca ţară, acum oferită spre vânzare, degeaba, nu se grăbeşte nimeni să o cumpere. Soluţia de salvare, se zice c-ar fi, să ne căutăm manageri din afară, din mult hulitul capitalism, că aceia nu fură.
Bujor Buda

Lasă un răspuns

Recomandările redacției