pedaBogdan-Ionuţ Ioja, Sergiu Scolobiuc, Endre Mate, Silvia Borşan şi Simina Dragoş sunt cei cinci elevi arădeni, însoţiţi de prof. Raluca Militaru, care au participat, zilele trecute, la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Ele­vilor, eveniment desfăşurat la Galaţi. Organizatorii acestui eveniment important pentru structura reprezentativă a Ministerului Educaţiei Naţionale a fost organizat de Consiliul Judeţean al Ele­vilor Galaţi, în parteneriat cu Liga Studenţilor a Universităţii „Dunărea de Jos” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.
În cadrul Adunării Generale a fost ales noul Birou Executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, precum şi noul pre­şedinte. Noul birou executiv este format din cei opt preşedinţi de regiune, secretarul pe departamentul de relaţii externe şi comunicare, secretarul pe departamentul de organizare internă, şi preşedintele. De asemenea, scopul Adu­nării Generale a fost şi stabilirea strategiei de dezvoltare pentru mandatul 2013-2014, realizată în cadrul atelierelor ţinute de profesorii formatori şi seniorii CNE. Atelierele au fost Cadru de Reglementare, Organizare Internă, Organizare Externă şi Comunicare, Structuri Suport şi Politici Educaţionale.
Peste 200 de elevi au participat la acest eveniment, în urma unei selecţii naţionale, astfel, patru elevi din fiecare judeţ al ţării au constituit cele 42 de de­legaţii.
„Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor reprezintă, anual, cel mai important eveniment nu doar pentru sistemul educaţio­nal românesc, ci şi pentru societa­tea civică a tineretului activ. Scopul întâlnirii a fost alegerea noului pre­şedinte al Consiliului Naţional al Elevilor şi alegerea celor doi secretari executivi, precum şi întocmirea strategiei de dezvoltare instituţională a consiliului pentru mandatul 2013“, ne-a declarat Simina Dragoş, vicepreşedinte naţional al CNE şi elevă a Liceului Pedagogic Dimitrie Ţichindeal Arad.
Participanţii la Adunarea Generală a Consiliul Naţional al Elevilor s-au bucurat de prezenţa ministrului Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Remus Pricopie,  a ministrului pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a secretarului de stat al Ministerului Tineretului şi Spor­tului, Cosmin Cristian, precum şi a mi­nistrului secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar, prof. Stelian Fedorca.

Recomandările redacției